Acasă / SOCIAL / Obligaţi să restituie banii

Obligaţi să restituie banii

Angajaţi ai Spitalului „Regele Carol I” Costeşti au fost anunţaţi că trebuie să returneze o parte din banii primiţi anul trecut. Este vorba despre sume între 10 şi 700 de lei, iar reprezentanţii sindicatului susţin că de vină ar fi conducerea spitalului, care, deşi putea, nu a făcut nimic ca să-i ajute. Ba chiar s-a întors împotriva lor în instanţă.Sunt afectaţi circa 180 de salariaţi, dintre care 130 sunt membri de sindicat.

SpitalCostesti01Concret, este vorba despre anumite prevederi privind modalitatea de impozitare a tichetelelor de masă, care au fost alocate apoi drept indemnizaţie de hrană. În urma unui control privind activitatea economică a spitalului pe anul trecut, Curtea de Conturi a recomandat conducerii, pe motiv că a calculat greşit impozitul datorat, doar 10% impozit pe venit, nu 41,5% impozit pe venit plus contribuţii sociale (sănătate şi pensii), să recupereze diferenţa respectivă de la salariaţi. Potrivit Doinei Fănică, preşedintele Sindicatului Sanitas Argeş, interpretarea eronată a legii a fost făcută tocmai de reprezentanţii Curţii de Conturi şi conducerea unităţii nu a avut nici o reacţie, deşi putea contesta raportul şi recomandările. „Curtea a recomandat să se oprească contribuţii sociale pentru indemnizaţia de hrană pentru perioada ianuarie-iulie 2018. Conform Codului Fiscal, pentru tichetele de masă se reţinea doar 10%, pentru că nu intrau în baza de calcul, fiind considerate un drept, nu un venit. Când acestea au fost înlocuite cu indemnizaţia de hrană, ar fi trebuit să fi impozitate la fel. Curtea de Conturi însă, a considerat greşit. Există şi un caz judecat în această speţă, cu decizie definitivă, la Spitalul Vaslui, în care sindicatul şi oamenii au câştigat. Apoi, există şi recomandări ale ANAF-urilor din mai multe judeţe, care spun clar cum trebuie procedat în această situaţie. Deci modul de interpretare al Curţii a fost clar eronat. Problema este că cei din conducerea spitalului, în loc să conteste raportul în termen de 15 zile, la Comisia de Soluţionare a Constaţiilor, pentru că le dă dreptul legea şi ar fi fost normal să încerce să apere drepturile angajaţilor, au preferat să nu facă nimic. DoinaFanica01Dacă în primă instanţă nu se câştiga, mai aveau un drept, la Tribunal, la Contencios administrativ. Întrucât nu pot le pot reţine reţine banii oamenilor din salariu fără hotărâre judecătorească, au deschis acţiune în instanţă împotriva lor cheltuind din banii spitalului pe avocat şi pe taxe judecătoreşti!î. Angajaţilor li se cer acum, pe lângă bani, dobânzi şi penalităţi. Plus o altă mare aberaţie: li se impută lor, pentru că aşa scria total greşit în raportul Curţii de Conturi, şi contribuţia asiguratorie de muncă de 2,25%, care revine exclusiv în sarcina angajatorului. Nici măcar acest lucru nu a fost contestat de conducere, deşi orice jurist ar trebui să ştie că respectiva contribuţie nu are nimic de-a face cu salariatul, ci este datoria exclusivă a unităţii angajatoare. La şedinţa în care s-a decis acest lucru, noi, sindicatul, am dat aviz negativ la toată acţiunea, dar nu a fost luat în seamă”, afirma Doina Fănică

La rândul său, Mircea Popescu, managerul spitalului, care este economist de profesie, spunea: „Eu nu eram manager în perioada respectivă, dar sunt direct afectat pentru că eram angajat al spitalului, chiar membru de sindicat, deci şi mie mi se aplică decizia respectivă. După cum se ştie, din ianuarie 2018, tichetele de masă au fost introduse în salariu. Cred că intenţia a fost bună, ca să se garanteze un drept şi din 1 ianuarie până în iunie 2018 la noi s-a impozitat doar cu 10%. Apoi, după cum am înţeles de la colegi, ni s-au trimis precizări că trebuie să se reţină şi contribuţii sociale. Curtea de Conturi a considerat că trebuia şi pentru perioada anterioară şi ne-a indicat să facem demersuri. De contestat, este adevărat, nu am contestat”.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Avertizare-meteorologică (1)

ISU Argeș: Informare meteorologică

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 20 Fenomene ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar