Acasă / SOCIAL / Pe strada Constantin Dobrescu din cartierul Banatului a fost instituit sens unic de circulaţie

Pe strada Constantin Dobrescu din cartierul Banatului a fost instituit sens unic de circulaţie

sens unic-fotopress-24roServiciul Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale Piteşti ne-a anunţat că pe un tronson de drum de pe strada Constantin Dobrescu Argeş din cartierul Banatului a fost instituit sens unic de circulaţie. Mai exact pe respectiva cale rutieră vehiculele vor circula într-un singur sens pe porţiunea dintre intrarea Petrache Poenaru până la Şcoala Gimnazială Nr. 16 „I.L. Caragiale”, după care traficul se reia în ambele sensuri. Decizia a fost luată de Comisia de Urbanism şi Siguranţă Rutieră din Consiliul Local Piteşti, iar conducătorii auto care ajung în zonă sunt atenţionaţi să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere şi a marcajelor care servesc la organizarea circulaţiei pe sectorul de drum unde a fost instituit noul sens unic. În acest context le reamintim autorităţilor locale că şi locuitorii de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu solicită instituirea de sens unic de la intersecţia cu strada Crinului până la ieşire spre Sf. Vineri. Despre acest aspect am relatat zilele trecute, iar oamenii aşteaptă ca municipalitatea să analizeze cererea şi să procedeze în consecinţă.

Val. N Foto –Video :Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Filarmonica Pitești

Program Mendelssohn și Beethoven, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 25 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar