Acasă / EVENIMENT / Peste 1.000 de oameni au venit să-şi ia rămas bun de la parohul Alin Constantin Ionescu

Peste 1.000 de oameni au venit să-şi ia rămas bun de la parohul Alin Constantin Ionescu

Aproximativ 1.000 de oameni s-au adunat, ieri, la biserica Sf. Andrei, din Trivale, să-şi ia rămas bun de la parohul Alin Constantin Ionescu, care a fost îngropat în curtea lăcaşului sfînt. La slujba de înmormîntare au fost prezenţi peste 70 de preoţi din judeţ, în frunte cu IPS Calinic. Printre cei prezenţi, s-au numărat şi zeci de motociclişti, care şi-au turat motoarele, în semn de ultim omagiu pentru cel ce împărţea, nu de multă vreme, aceeaşi mare pasiune cu ei. Preotul Alin a murit, la mijlocul săptămînii trecute, într-un cumplit accident de triciclu.

Constantin Alin Ionescu a murit la doar 36 de ani! El se afla, miercuri seară, pasager pe un triciclu condus de un prieten de-al său, Andrei Vlad Saplacan, în vîrstă de 34 de ani, de profesie medic veterinar.
La un moment dat, din cauza vitezei, conducătorul a pierdut controlul şi s-a izbit puternic într-un gard din beton al unui imobil de pe strada Mihai Viteazul, din Pi-teşti. Cei doi au ajuns, în comă, la Spitalul Judeţean, iar de aici, au fost transportaţi la Spitalul Bagdasar Arseni, din Capitală. La scurt timp, preotul, care slujea la biserica Sf. Andrei, din cartierul Trivale, a fost declarat mort. În urma sa, au rămas o soţie îndurerată pe viaţă şi trei copii, două fetiţe şi un băieţel, care nu vor mai avea, de acum înainte, pe cine striga „Tati!“.
Medicul veterinar care conducea triciclul ce s-a izbit, la un moment dat, de zid, transportat în stare de comă la spitalul din Capitală, dă semne că-şi revine. Potrivit apropiaţilor acestuia, bărbatul este stabil, respiră neprotejat, nu mai are nevoie ca gâtul să-i fie susţinut de acel guler cervical. Şi asta nu e tot. După zile întregi în care puţini erau cei ce-i dădeau şanse de recuperare, şi-a recunoscut soţia.

Foto – Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins baut la volan

Bărbat de 74 de ani, din Pietroșani prins baut la volan

În ziua de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar