Acasă / SOCIAL / Podul barajului, supus lucrărilor de reparaţii

Podul barajului, supus lucrărilor de reparaţii

ReparatiiBarajPrundu01Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea (ABAAV) ne-a anunţat că, în baza avizului obţinut de la poliţia judeţeană şi Poliţia Piteşti, începând de luni, 11 iunie, nu se va mai circula pe podul barajului Prindu. Traficul va fi întrecupt pentru că, aşa cum v-am informat zilele trecute, au început lucrările de reparaţie programate în acest an la construcţia hidrotehnică amintită. Potrivit conducerii ABAAV, execuţia se va derula pe perioada a şapte luni. Reparaţiile vor consta în lucrări la suprastructura podului pe zona hidrocentralei (realizarea unei suprastructuri noi, alcătuită din grinzi prefabricate solidarizate prin placa de suprabetonare), îndepărtarea bordurilor de delimitare a părţii carosabile, demolarea betonului de ciment d epe carosabil. De asemenea, vor fi executate o placă de suprabetonare şi o hidroizolaţie pe întreaga suprafaţă a platformei podului, care va fi protejată cu mortar asfaltic, iar la limita părţii carosabile se vor monta borduri noi. Cu acelaşi prilej, la infrastructura podului vor avea loc lucrări de sablare a suprafeţelor, fisurile şi crăpăturiole se vor injecta cu răşini epoxidice, după care suprafeţele vor fi tencuite cu mortar special.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Filarmonica Pitești

Program Mendelssohn și Beethoven, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 25 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar