Acasă / EVENIMENT / Poliţişti trimişi la… şcoală

Poliţişti trimişi la… şcoală

PreventivScoala01

‘Poliţişti ai Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, împreună cu agenţi ai Serviciului Rutier Argeş şi ai Secţiei 1 Piteşti au fost trimişi la şcoală. Ei au desfăşurat activităţi de prevenire la Şcolile Gimnaziale „Marin Preda”, respectiv „Traian”, ambele din municipiu.
Cu ocazia întâlnirii cu elevii, oamenii legii au oferit informaţii şi recomandări utile despre evitarea conflictelor, prevenirea bullying-ului (comportament ostil/de excludere şi de luare în derâdere a cuiva, de umilire, n.r.), prevenirea delincvenţei juvenile şi a absenteismului şcolar, precum. Totodată, o atenţie aparte a fost acordată cunoaşterii prevederilor legislaţiei rutiere. La activităţi au participat 110 elevi şi cadre didactice de la cele două unităţi de învăţământ. La rândul lor, şi cadre ale Poliţiei Câmpulung au organizat şi defăşurat activităţi preventive în cadrul proiectului educaţional „Creştem copii frumoşi şi sănătoşi” la Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”. Au participat 70 de elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a, temele abordate fiind specifice proiectului amintit. Tema principală a discuţiilor a fost traficul de persoane – o realitate din ce în ce mai alarmantă, scopul urmărit fiind conştientizarea factorilor de risc la care sunt expuşi adolescenţii, stimularea gândirii critice, creşterea nivelului de cunoştinţe ale elevilor şi familiarizarea cu elementele de drept.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar