Acasă / EVENIMENT / Polițiștii au făcut mai multe controale într-o comună din Argeș

Polițiștii au făcut mai multe controale într-o comună din Argeș


ITM
În ziua de 30 august, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor contra patrimoniului, protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit şi verificarea respectării normelor specific pentru limitarea răspândirii coronavirusului, cu precădere la agenţii economici, în mijloace de transport în comun şi în zonele cu aflux ridicat de persoane.

Cu această ocazie, poliţiştii au verificat 14 societăţi comerciale, 26 de autovehicule şi peste 50 de persoane.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.405 lei, după cum urmează:

-13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.600 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de convieţuire socială;

– 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit;

– 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.305 de lei, conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice;

– 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei, conform OUG 34/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență;

– 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de coronavirus.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar