Acasă / SOCIAL / Președintele C.J. Argeș, Dan Manu, la deschiderea Conferinţei Internaţionale UNESCO „Tineretul şi Muzeele”

Președintele C.J. Argeș, Dan Manu, la deschiderea Conferinţei Internaţionale UNESCO „Tineretul şi Muzeele”

Consiliul Judeţean Argeş, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, în parteneriat cu Federația Europeană a Cluburilor pentru UNESCO şi Alumnus Club organizează, în perioada 7-10 iulie 2016, la Muzeul Goleşti, ediţia a VIII-a a Conferinţei Internaţionale UNESCO “Tineretul şi Muzeele”, eveniment dedicat celor 60 de ani, de când România este membră UNESCO, precum și Sesiunea anuală de Studii și Comunicări Științifice, dedicată aniversării a 50 de ani de la înființarea muzeului etnografic în aer liber, de la Golești, ediția XLVII. Dintre cele opt ediții ale acestui eveniment, cinci au fost organizate la Muzeul Golești.
În acest an, temele de referință sunt următoarele:
• Femeia și creativitatea;
• O jumătate de secol de la înființarea Muzeului în aer liber de la Golești;
• Conservarea și restaurarea patrimoniului muzeal.
La acest eveniment internațional, participă specialişti din muzee, universități, institute de cercetare din România și din străinătate, reprezentanți ai Federației Italiene a cluburilor UNESCO, reprezentantul Federației Mondiale a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO, dl. Yannis Maronitis, Președinta UNESCO Community Association (UCA), d-na Marieta Banchev, precum și Președinta Federației Europene a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO, d-na Daniela Popescu dar și prof. univ. dr. Paul Niedermaier, arhitectul care, în urmă cu 50 de ani, a realizat proiectul Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti.La deschiderea ce a avut loc astăzi, vineri, 08.07. a.c. a participat și președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu. Cu această ocazie, președintele Dan Manu le-a urat bun venit invitaților din țară și din străinătate.“Faptul că este a cincea ediție la care participăm ne onorează, dar, în același timp, ne convingenți că este aici, în Argeș, aici la Golești, un teren fertil cultural și acest lucru se datorează, în primul rând, echipei de profesioniști de la Muzeul Golești. Ați venit într-un județ încărcat profund de istorie și de cultură, județ care are în istorie primele capitale ale Țării Românești. Avem obiective care ne leagă de-a lungul istoriei, ne fac mai responsabili de gesturile pe care iată și în zilele acestea le faceți dumneavoastră. Avem Castrul Roman Jidova, avem singura și certa locație în care domnitorul Vlad Țepeș a stat, Cetatea Poienari. Chiar dacă brand-ul mondial Dracula se leagă de Castelul Bran, Cetatea Poienari este singura cetate unde există dovezi certe că Vlad Țepeș a stat. Avem Palatul Episcopal, Mănăstirea de la Curtea de Argeș, atât de celebră pe tot mapamondul. De ce am vrut să vă reamintesc aceste lucruri? Pentru că ne-a plăcut, ne place și ne va plăcea să avem parte și să construim lucruri frumoase, trainice, evident și culturale. Doresc să vă asigur de aici, de la Golești, de întreaga noastră disponibilitate și colaborare” a spus președintele Consiliului Județean Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Filarmonica Pitești

Program Mendelssohn și Beethoven, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 25 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar