Acasă / SOCIAL / Protecţia Consumatorilor a introdus certificatul contravenţional

Protecţia Consumatorilor a introdus certificatul contravenţional

De la începtul acestei luni, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a luat o decizie care-i vizează pe toţi comericanţii, inclusiv din Argeş: începând cu această lună a fost intro¬dus cazierul contraven¬ţi¬o¬nal, document ce va permite identificarea operatorilor economici şi a fap¬telor pentru care s-a aplicat sancţiunea avertismentului, astfel încât la o nouă în¬călcare aceasta să nu mai fie repetată.

HoriaConstantinescu01„Măsurile anunţate se înscriu în abordarea de control unitară la nivel naţional şi în politica de toleranţă zero a ANPC faţă de încălcările legislaţiei de către comercianţi, în special în privinţa celor repetate. Nu mai vrem să ignorăm perseverenţa unor comercianţi în a produce iar şi iar aceleaşi neplăceri consumatorilor şi suntem gata să le arătăm acestora că şi Autoritatea este gata să persevereze şi să performeze în a le opri orice încercare de încălcare a legii’, a declarat Horia-Miron Constantinescu, preşedintele ANPC.

Potrivit ANPC, la stabilirea sancţiunii, în cazul în care se constată că pentru aceeaşi abatere operatorul economic a mai fost sancţionat cu avertisment, agentul constatator va avea în vedere cazierul contravenţional, precum şi aplicarea eventualelor sancţiuni contravenţionale complementare.
ANPC precizează că va lua toate măsurile legale referitor la faptul că, în cadrul actului de control, filmarea şi fotografierea devin obligatorii doar cu informarea comerciantului şi fără a i se solicita acestuia un acord prelabil în vederea preconstituirii de probe. ANPC va lua toate măsurile legale în vederea asigurării că toate echipele de control sunt dotate din punct de vedere tehnic cu echipamente necesare pentru filmare şi fotografiere, imaginile putând fi prezentate ca probe la instanţa de judecată atunci când actul de control este contestat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Avertizare-meteorologică (1)

ISU Argeș: Informare meteorologică

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 20 Fenomene ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar