Acasă / EVENIMENT / Proxeneţii se întorc în arest

Proxeneţii se întorc în arest

ProxenetiMuscel foto (1)Zece dintre cei 23 de musceleni arestaţi luna trecută pentru proxenetism s-au adresat instanţei de judecată solicitând înlocuirea măsurii cu plasarea în arest la domiciliu sau punerea sub control judiciar. Aceştia sunt Alexandru fraţii Florin, zis Negrilă, şi Robert Mădălin Costea, zis Românu, patronii barului de noapte New Times Club, dar şi ai echipei AS New Times Câmpulung, Valentin Rădulescu, zis Obezu, Florin Oprea, zis Raţă, patronul unui service auto şi al unui magazin de piese, Ionuţ Alexandru Gaşcu, Mihail Claudiu Enache, Cosmin Ionuţ Năstăsoiu, Bogdan Andrei Bădulici, Dumitru Flavius Mărgescu şi Florin Lungu, care au mai cerut şi ridicarea sechestrului pus pe mai multe automobile de lux (pretenţie la care au renunţat însă când au ajuns în faţa judecătorilor). Magistraţii câmpulungeni au respins însă cererile, aşa că împricinaţii s-au întors în arest pentru următoarele 30 de zile. Vă reamintim că, la începutul lunii octombrie, peste 150 de poliţişti şi mascaţi de la Acţiuni Speciale Argeş şi din IGPR au efectuat 43 de descinderi la locuinţele şi firmele din Câmpulung, Bughea de Sus, Lereşti şi Poienarii de Muscel ale unor persoane bănuite de proxenetism, ocazie cu care 31 de suspecţi au fost duşi la Poliţia Câmpulung pentru audieri, iar 23 dintre împricinaţi au fost arestaţi preventiv. Potrivit anchetatorilor, 80 de tinere, multe fiind minore cu vârste chiar sub 14 ani, au fost exploatate sexual. Supărate că au fost trase-n piept, cum se zice, cu banii, unele au depus plângere împotriva proxeneţilor. Aşa au aflat oamenii legii şi că, pentru a nu fi acuzaţi de trafic de persoane, unii dintre suspecţi fie se căsătoreau de formă cu victimele, fie doar se logodeau şi le trimiteau la produs în Olanda, Franţa, Germania, Spania, Belgia, unde încasau chiar până la 20.000 euro pe lună. În urma descinderilor au fost indisponibilizate 26 autovehicule de lux (Mercedes G Classe AMG, CLS şi S Classe, Toyota Land Cruser, Chevrolet Camaro, Audi etc), o motocicletă Harley Davidson, aproape o jumătate de kilogram bijuterii din aur, 82.000 euro, 19.100 lei, 18 ceasuri şi 114 volane auto, precum şi un pistol de calibrul 9 mm cu şase cartuşe deţinut ilegal, iar prejudiciul se ridică la vreo trei milioane euro.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar