Acasă / EVENIMENT / Răniţi în accidente rutiere pe raza judetului Argeş

Răniţi în accidente rutiere pe raza judetului Argeş

accidente rutiere argesDe luni după-amiază până pe seara, în judeţ au avut loc patru accidente de circulaţie în urma cărora patru oameni au fost răniţi, dar din fericire niciunul nu şi-a pierdut viaţa.

Încarcerat la Clucereasa
Primul eveniment a avut loc luni după-amiază la Mioveni, unde Iustina O., de 38 de ani, din Bălileşti, circula pe DN 73D cu un Peugeot 308. În timp ce traversa cartierul Clucereasa, din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, şoferiţa a pierdut controlul volanului, iar maşina a derapat, a ajuns pe contrasens şi s-a izbit de un cap de pod. Rămasă încarcerată, femeia a fost scoasă de echipa de descarcerare a pompierilor din Mioveni şi predată unei ambulanţe, care a transportat-o la spital, unde s-a constatat că avea lovituri la cap, dar era conştientă şi a rămas internată sub observaţie.

Au traversat neregulamentar
Următoarele două accidente, produse tot luni după-amiază, au avut loc în Piteşti. Mai întâi, Elias T., de 24 de ani, din Miceşti, care conducea o Alfa Romeo, a accidentat-o pe Ionela B., de 38 de ani, din Costeşti, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermia şi fără să se asigure în zona Teatrului „Al. Davila” Piteşti. Apoi, Cristian M., de 17 ani, a fost lovit pe strada Teilor de un Opel Astra condus de Petrică P., de 20 de ani, din Vedea. Şi în acest caz pietonul se angajase într-o traversare neregulamentară. Ambele victime au fost transportate la spital, iar medicii au stabilit că aveau doar escoriaţii superficiale, care nu au necesitat spitalizare.

Lovită pe marcaj
În fine, ieri-dimineaţă, în zona Gară Sud din Piteşti a avut loc un alt accident de circulaţie produs de Jya A., de 50 de ani, cetăţean turc. Aflat la volanul unui BMW, cel în cauză circula pe bulevardul Republicii dinspre Prundu către centru. Ajuns în apropierea staţiei de autobuz de la gară, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor şi a lovit-o pe Maria M., de 19 ani, din Piteşti, care se angajase în traversarea străzii pe marcaj. Grav rănită, tânăra a fost preluată de ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi transportată la Spitalul Judeţean. Victima a rămas internată pe secţia de ortopedie-traumatologie, întrucât avea ambele gambe fracturate, dar suferise şi traumatisme craniene.
În toate cazurile au fost deschise dosare de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar