Acasă / SPORT / S-au impus cu 3-2 în amicalul cu Dinamo II

S-au impus cu 3-2 în amicalul cu Dinamo II

Echipa de fotbal a municipalității, SCM Pitesti a disputat miercuri primul meci amical de după revenirea din cantonamentul de la Valea Iașului. Trupa lui Nicolae Dică a întâlnit pe terenul mare de la Stadionul „Nicolae Dobrin” pe Dinamo II București. A fost un joc dispuat, replica puștilor lui Laurențiu Diniță fiind pe măsura prestației alb-violeților. S-a terminat însă 3-2 pentru piteșteni, a căror experiență și-a spus în final cuvântul. Au marcat Tănasă, Ionuț Năstăsie( penalty) și David (penalty), respectiv Neață de două ori. Următorul meci al argeșenilor va avea loc sâmbătă, tot în propriul fief, de la ora 10.30, contra celor de la CS Șirineasa (Vâlcea), echipă ce tocmai a reușit promovarea în Liga a III-a.

SCM Pitești: Udeanu – Negoiță, Cotigă, Deaconescu, Șandru – Șerban, Anghelina, Năstăsie, Oancea – David, Tănasă. Au mai intrat Oprican, Dinculescu, Trușescu, Murineanu, Voinescu, Șerbănică, Panait, Albu, Mihăescu, Bărâcă, Cătălin Barbu. Antrenor: Nicolae Dică.

Dinamo II: Burci – Anghel, Gîsă, Ciobotariu,Grigore – Mihnea, Vasile, Nistor, Mihaiu – Neață, Gheorghe. Au mai fost utilizați Eșanu, Fara, Georgescu, Dima, Groza, Matei și Cotoară. Antrenor: Laurențiu Diniță.

Adrian D Foto Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

competiții sportive între polițiști (3)

Ziua Poliției, sărbătorită și prin competiții sportive între polițiști

Polițiștii argeșeni sărbătoresc Ziua Poliției Române prin competiții sportive și competiții cu caracter profesional.Tradiționalele competiții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar