Acasă / EVENIMENT / Săltat pentru evaziune fiscală si delapidare

Săltat pentru evaziune fiscală si delapidare

fotopress24.ro-Mihai-Neacsu-3 (1)Procurorii DIICOT Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, Piteşti, Craiova, Bucureşti, Alba, Sibiu, Gorj, Maramureş, Teleorman şi Hunedoara, precum şi poliţişti de la porturi maritime au efectuat 72 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Argeş, Constanţa, Vâlcea, Teleorman, Maramureş, Gorj, Hunedoara, Sibiu şi Alba într-o cauză privind destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, spălare de bani, tăiere de arbori şi furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea, cu reacredinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea şi dare de mită.

Grup infracţional
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2011, suspectul Virgil Covercă, administrator al SC Forestcov SRL Râmnicu-Vâlcea, care avea ca obiect principal tăierea şi rindeluirea lemnului, a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni. La acest grup au aderat mai mulţi angajaţi ai societăţii comerciale administrate de către suspect, precum şi alte persoane ce au avut şi/sau au relaţii comerciale cu firma respectivă.

Coordona totul
S-a reţinut că în perioada 2014-2016, împricinatul a coordonat activităţile infracţionale desfăşurate de către membrii grupării referitoare la tăierea fără drept de arbori, la sustragerea de material lemnos, la transportul, primirea, prelucrarea, valorificarea materialului lemnos, la vânzarea utilajelor şi a cherestelei, precum şi la însuşirea unor sume de bani din gestiunea societăţii comerciale. Activităţile infracţionale au fost desfăşurate de către angajaţii societăţii sub coordonarea administratorului, în funcţie de munca pe care o desfăşurau în cadrul societăţii.

Ascundeau urmele
În cazul tăierilor ilegale, Virgil Covercă le trasa sarcini echipelor de exploatare în sensul ascunderii urmelor de tăiere ilegală (folosirea vopselei de culoare roşie ce trebuia aplicată pe alţi arbori, după ce arbori anterior semnaţi de către organele silvice erau tăiaţi, scoaterea cioatelor rămase după tăierile ilegale etc). Ulterior lemnul era prelucrat în cadrul unei fabrici din judeţul Vâlcea şi apoi transportat în Portul Constanţa pentru export către ţările arabe. Din punct de vedere contabil, cheresteaua a fost subfacturată în cadrul unui circuit format din patru firme, diferenţa de bani nefiscalizată fiind însuşită de către membrii grupării. Potrivit anchetatorilor, anumite societăţi din cadrul circuitului economico-financiar au beneficiat şi de sume foarte mari, cu titlu de rambursări de T.V.A.

Pagubă de milioane euro
Prejudiciul cauzat numai pentru un an din perioada investigată, a fost stabilit la o valoare de aproximativ 4.000.000 euro. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost găsite şi ridicate documente contabile, cinci laptopuri, şase hard disk-uri, suma de 362.335 lei, 100 piese bijuterii din aur, cinci ceasuri din aur şi 7.600 euro. În jurul prânzului, 30 de persoane au fost aduse la sediul DIICOT în vederea audierii. Rămâne de văzut dacă şi câte dintre ele vor fi reţinute.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale a IGPR, acţiunea s-a desfaşurat cu sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, iar la activităţi au participat şi poliţişti din inspectoratele judeţene Argeş, Vâlcea şi Alba, precum şi jandarmi.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar