Acasă / SOCIAL / „Salvator din pasiune”

„Salvator din pasiune”

Afis 2Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş se raliază proiectului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, intitulat „Salvator din pasiune”.
Începând de ieri, 10.05.2016, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din toată au început campania de înscriere şi recrutare a voluntarilor specializaţi în acordarea primului ajutor, descarcerare şi misiuni de stingere a incendiilor, fiind disponibile câte 40 de locuri de voluntari instruiţi pentru fiecare inspectorat local.
Perioada de recrutare şi înscriere pentru voluntarii ISU se încheie vineri, pe 17 iunie. Cei care vor să devină voluntari vor parcurge un ciclu de pregătire în urma căruia vor putea participa la activităţile Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:
– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Potrivit instrucţiunilor privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de voluntariat, voluntarii vor fi împărţiţi în patru categorii.
Voluntar I poate deveni orice persoană care are peste 16 ani după ce a parcurs o serie de cursuri de prim ajutor. După 240 de ore de voluntariat acesta va putea merge şi la misiunile de intervenţie. Voluntarul din această categorie nu va participa la misiuni periculoase sau care să-l afecteze din punct de vedere psihologic şi nici nu va avea la dispoziţie echipamente medicale.
În cea de-a doua clasă, voluntar II, pot intra doar cei care au peste 18 ani şi pot participa la intervenţii la fel ca pompierii profesionişti.
Voluntarii din cea de-a treia clasă vor încheia un contract de voluntariat cu inspectoratul pentru situaţii de urgenţă din judeţul lor după ce au avut cel puţin 480 de ore de voluntariat. Lor li se va asigura participarea la cursurile de prim ajutor calificat cu competenţe extinse.
Voluntar IV este clasa de care se acordă voluntarilor ce dispun de contract de voluntariat de cel puţin trei ani, echivalentul a 720 de ore de voluntariat.
Pe lângă certificatele de competenţă, activitatea de voluntariat ar putea fi luată în calcul de angajatori.
Demersul instituţiei noastre are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.
Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul inspectoratului – www.isuarges.ro sau la numărul de telefon 0248 217 400, interior 27011, 27003.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Argeș Deschiderea unor noi investiții (9)

Argeș: Deschiderea unor noi investiții ale producătorilor în zona montană

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean, a fost împreună cu Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar