Acasă / SOCIAL / Seară Ceaikovski la Filarmonica Piteşti

Seară Ceaikovski la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 15 decembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic cu un program integral Ceaikovski. Alături de orchestra simfonică a instituţiei revine dirijorul Iulian Rusu, contrabasistul Petru Iuga fiind în premieră la Filarmonica Piteşti. În program:
Piotr Ilici Ceaikovski – Marș slav, op.31, Variațiuni pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră, op. 33, şi Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36.Dirijorul Iulian Rusu, născut în anul 1967, şi-a început studiile muzicale în Suceava la vârsta de 9 ani, alegând clarinetul ca instrument principal. Şi-a continuat studiile la Liceul de Muzică „Octav Băncilă” din Iaşi şi la Facultatea de Muzică din Braşov. De la dirijorul japonez Daisuke Soga ia primele lecţii de dirijat‚ în anul 1994, absolvind Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală în 1999. Îşi perfecţionează tehnica dirijorală cu Dumitru Goia, Jorma Panula, Octav Calleya și cu Sergiu Comissiona. În anul 2011 obţine titlul de Doctor în muzică (dirijat de orchestră).Iulian Rusu a dirijat orchestrele filarmonicilor din Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Chişinău, Cipru, Craiova, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Mureş, Timisoara. În prezent, este șef serviciu Orchestră la Filarmonica din Braşov și predă cursuri de clarinet şi orchestră de suflători, în calitate de profesor asociat, la Universităţile din Braşov, Iaşi şi Târgovişte. A efectuat turnee în calitate de solist sau dirijor în România, Bulgaria, Cipru,Germania, Israel, Italia, Korea de Sud, Kuwait, Spania, Suedia, S.U.A. şi Ungaria.Petru Iuga a început studiul contrabasului în România, iar la 18 ani, la recomandarea lui Sir Yehudi Menuhin, pleacă la Gstaad (Elveția), la Menuhin Music Academy International. Continuă studiile la Universitatea de Arte din Berna și la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris. A cântat în Ansamblul Orchestral din Paris, Orchestra de Cameră din München şi la London Symphony Orchestra. A câștigat numeroase concursuri internaționale, importante fiind cele din Germania şi Franţa. Are numeroşi studenţi în orchestra din străinătate. În prezent, este profesor la Conservatorul de Stat de Muzică și Artă în Mannheim.

Gabriela N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Argeș Deschiderea unor noi investiții (9)

Argeș: Deschiderea unor noi investiții ale producătorilor în zona montană

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean, a fost împreună cu Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar