Acasă / SOCIAL / Seminar dedicat marelui domnitor Mircea cel Bătrân

Seminar dedicat marelui domnitor Mircea cel Bătrân

Consiliul Județean Argeș și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului organizează, sub egida “Respect pentru Valorile Naționale”, pe 27 mai 2018, de la ora 15.00, la Muzeul Județean Argeș, un seminar dedicat marelui domnitor Mircea cel Bătrân. Și asta pentru că, numele județului Argeș nu este legat doar de realizarea Marii Uniri, ci în istoria României, Argeșul, prin locurile și oamenii săi, a avut dintotdeauna un rol-cheie, acesta fiind, de altfel, evidențiat chiar de Nicolae Iorga, prin sintagma ”România de la Argeș”, ca mod de a evidenţia legătura dintre fiinţa naţională cu locul de origine.
Astfel, anul acesta se împlinesc şase secole de la încheierea domniei domnitorului muntean, Mircea cel Bătrân, cel al cărui nume este legat de prima capitală a Țării Românești, Curtea de Argeș, dar și de prima atestară documentară a municipiului Pitești, în urmă cu 630 de ani.
Cu această ocazie, la eveniment vor participa, alături de membrii grupului de inițiativă, personalități ale vieții academice, culturale și economice, și actorul Dorel Vișan dar și marele artist Dumitru Fărcaș, care se alătură astfel proiectului.

“Este momentul ca generația tânără să își cunoască valorile și istoria, să descopere ce ne leagă ca neam, iar noi suntem datori să facem tot ce ne stă în putință ca aceste lucruri să se înfăptuiască. Tocmai de aceea, dorim să redescoperim aceste principii tradiționale, să le promovăm și să le protejăm, să transmitem copiilor noștri și generațiilor viitoare cultura, educația și credința națională. Liantul acestei inițiative este RESPECTUL pentru valorile naționale. Respectul pentru cei care au fost întemeietori de țară și de cultură românească, pentru cei care ocrotesc și promovează creatorii, respect pentru cei ce vor duce mai departe idealurile comune. Dacă marele actor Dorel Vișan a fost încă de la început alături de acest proiect, și a participat la multe manifestări organizate sub egida “Respect pentru Valorile Naționale”, acum ni se alătură și maestrul Dumitru Fărcaș, cel mai mare taragotist al României. Prin prezența aici, în Argeș, a maestrului Fărcaș, un mare artist, spirit şi simbol al valorilor româneşti autentice, se poate spune că și Transilvania este, de acum, parte a proiectului “Respect pentru Valorile Naționale” – președinte Consiliul Județean Argeș, Dan Manu.
Proiectul “Respect pentru Valorile Naționale’” a luat ființă în data de 9 iunie 2017, în beciul Conacului Goleştilor, un spaţiu neconvenţional, dar încărcat de istorie, la inițiativa unui grup format din personalități ale vieții academice, culturale și economice, pentru redescoperirea valorilor naţionale. Laolaltă, Consiliul Județean Argeș, Academia Română și DACIN SARA au pus bazele unui proiect de anvergură națională – ”Respect pentru Valorile Naționale”.

“În locul în care a luat ființă prima şcoală din Ţara Românească, unde au trăit Goleştii paşoptişti şi Brătienii României moderne, dorim să redăm mândria naţională, patriotismul, în sufletul fiecărui român, indiferent de vârstă, dorim trezirea conștiinței naționale, în principal prin aducerea în prim-plan a oamenilor de valoare din varii domenii, de la ştiinţă, la cercetare, artă sau istorie. Puterea unei națiuni stă în cultura ei, în acel set de norme și de valori perene, ce asigură coeziunea socială și încrederea în împlinirea idealurilor comune”, se spune în programul manifest al proiectului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Avertizare-meteorologică (1)

ISU Argeș: Informare meteorologică

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 20 Fenomene ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar