Acasă / EVENIMENT / Şi-a găsit prietenul spânzurat

Şi-a găsit prietenul spânzurat

SpanzuratCurteArges01Astazi-dimineaţă, un tânăr din Curtea de Argeş a ales să-şi pună capăt zilelor, iar poliţiştii încearcă să afle ce anume l-a determinat pe cel în cauză să recurgă la gestul respectiv. Evenimentul s-a înregistrat în cartierul Posada din municipiul Basarabilor, unde Alexandru Doca, de 24 de ani, locuia împreună cu Dumitru C., în vârstă de 54 de ani, într-un apartament din blocul C2. Locuinţa este comună, dar fiecare dintre cei doi deţine în proprietate câte o cameră. Sâmbătă seară, Alexandru l-a rugat pe Dumitru să-l trezească duminică pe la ora opt, fiindcă ar avea ceva de rezolvat. Dimineaţă, tânărul nu a răspuns când a fost strigat şi, crezând că doarme profund, colocatarul s-a dus să-l trezească. A avut parte de un şoc când l-a găsit pe Alexandru spânzurat de ţeava de gaze cu un cordon electric şi a sunat la 112. Echipa medicală sosită la faţa locului nu a putut face altceva decât să constate decesul, iar poliţiştii au deschis dosar penal şi trupul fără viaţă a fost trimis la morgă. Din primele informaţii rezultă că sinucigaşul se despărţise de soţie, avea doi copii mici şi, după cum ziceau vecinii, urma sa plece la muncă în Spania.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict droguri de risc

Pitești : Prinși în flagrant delict, într-un caz de trafic de droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar