Acasă / EVENIMENT / Şoferi amendaţi de politiștii locali pentru blocarea trotuarelor

Şoferi amendaţi de politiștii locali pentru blocarea trotuarelor

În repetate rânduri am relatat despre nesimţirea unor şoferi care fără să le pese de disconfortul creat altora, parchează maşinile pe trotuare, iar pietonii sunt obligaţi să coboare pe carosabil expunându-se astfel riscului de a fi accidentaţi. Astfel de situaţii de întâmplă nu doar în cartiere, unde vehiculele sunt trase chiar sub balcon deşi în spatele blocurilor sunt amenajate parcări cu locuri suficiente, ci şi în centrul municipiului la sedii de firme, centre medicale, şcoli ori grădiniţe.
Întrucât situaţia a devenit intolerabilă, ieri, agenţi ai Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Locale Piteşti au desfăşurat o amplă acţiune, care i-a vizat exclusiv pe conducătorii auto care îşi parcaseră vehiculele pe trotuare. Între orele 8 şi 12, mai multe echipaje cu agenţi locali au acţionat în special în zona centru, dar şi pe strada Exerciţiu, ocazie cu care au aplicat de sancţiuni contravenţionale şoferilor care au blocat în totalitate trotuarele şi implicit accesul pietonal. Potrivit prevederilor legale, pentru astfel de fapte amenda este consistentă, fiind cuprinsă între 580 şi 725 lei.
În zilele care urmează, acest gen de acţiuni vor continua în toate cartierele municipiului, iar poliţiştii locali le recomandă conducătorilor auto să parcheze în locurile special amenajate, fiindcă din dorinţa de a economisi un leu cât costă ora de parcare în Piteşti, şoferii riscă amenzi usturătoare. În ceea ce ne priveşte, apreciem iniţiativa poliţiei locale, căreia îi sugerăm să verifice şi locurile de parcare închiriate pe bază de contract (situaţie cu care redacţia noastră se confruntă de multă vreme), dar care sunt ocupate nejustificat de alţii care profită de situaţie.

Foto/Video  Mihai N.

Video – https://www.facebook.com/Foto-Press-24-178526288874661/

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar