Acasă / EVENIMENT / Şoferul recalcitrant, arestat preventiv pentru 30 de zile

Şoferul recalcitrant, arestat preventiv pentru 30 de zile

sofer-retinut-politie-fotopress-24ro-7După cum v-am informat, agenţi ai Poliţiei Ştefăneşti l-au identificat în trafic pe Marius Iulian C., de 29 de ani, din Piteşti, în timp ce circula cu un autoturism fără să aibă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi, în plus, aflându-se şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Întrucât flăcăul a refuzat să oprească la semnalele luminose şi acustice ale echipajului de poliţie, oamenii legii au pornit în urmărire şi au reuşit să-l blocheze pe împricinat. Atât cel de la volan, cât şi însoţitorul său aflat pe scaunul din dreapta faţă au refuzat să se legitimeze şi să coboare din maşină, motiv pentru care poliţiştii au fost nevoiţi să facă uz de forţă şi i-au imobilizat pe cei doi, iar în cauză a fost deschis dosar penal.Din cercetări a rezultat că Marius Iulian C. se afla deja sub control judiciar, fiind bănuit de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi refuzul de la prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Joi seară, acesta a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, iar ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Tânărul a ajuns în faţa magistraţilor piteşteni, care au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. În ceea ce-l priveşte pe însoţitor, acesta a scăpat dosr cu o amendă pentru refuz de legitimare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

MirceaDraghici01

Suspansul continuă în Dosarul „Consultanţa”

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar