Acasă / SOCIAL / Sopranele Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu la Filarmonica Piteşti de Ziua Naţională a României

Sopranele Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu la Filarmonica Piteşti de Ziua Naţională a României

Filarmonica Piteşti organizează joi, 30 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert vocal-simfonic extraordinar dedicat Zilei Naţionale a României. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Tiberiu Oprea, revin, ca soliste, sopranele Daniela Vlădescu şi Bianca Ionescu. În program: Tiberiu Brediceanu – Patru dansuri românești pentru orchestră, Gherase Dendrino – Aria Martei din Lăsați-mă să cânt, George Grigoriu – Muzica e viața mea, arie din opereta Valurile Dunării, Florin Comișel – Aria Măriucăi din Culegătorii de stele şi Aria Ioanei din Răspântia, Tiberiu Brediceanu – Doina Stăncuței din opera La seceriș, Gherase Dendrino – Tu… , aria Berthei din Lăsați-mă să cânt, George Enescu – 2 Lieduri pe versuri de Clement Marot, Tiberiu Olah – Suita simfonică Mihai Viteazul şi George Enescu – Rapsodia română în Re major, op. 11 nr. 2 Tiberiu Oprea, dirijor al Filarmonicii Piteşti, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Florin Georgescu, Stefan Popov, Claudia Măru-Hanghiuc ş.a. Şefă de promoţie a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, soprana Daniela Vlădescu a devenit cunoscută din ultimul an de facultate, atunci când a şi câştigat un concurs la filarmonica din Braşov. Telegenică, talentată, a avut numeroase apariţii în emisiunile de televiziune. A fost solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. În prezent, conduce Teatrul Liric din Constanţa. Prim-solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Bianca Ionescu este un nume de referinţă în muzică. Este absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti la clasa de canto a profesoarei Arta Florescu. Din 2005, doctor în muzică, în domeniul operetei româneşti, este director al teatrului de operetă din Bucureşti. Are în repertoriu 20 de roluri principale de operetă şi zece de operă. S-a remarcat în „Liliacul”, „Sânge vienez”, „O noapte la Veneţia”, „Voievodul ţiganilor”, „Văduva veselă”, „Victoria şi-al ei husar”, „Contesa Maritza”, „Poveste din Cartierul de Vest” şi musicalul „Rebecca”. Îndrăgitele soliste, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, au mai cântat cu Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Argeș Deschiderea unor noi investiții (9)

Argeș: Deschiderea unor noi investiții ale producătorilor în zona montană

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean, a fost împreună cu Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar