Acasă / EVENIMENT / Spaţiul e suficient şi pentru maşini şi pentru pietoni

Spaţiul e suficient şi pentru maşini şi pentru pietoni

parcat trotuar fotopress-24roIeri relatam despre faptul că nu doar în cartiere, ci şi în plin centrul Piteştiului unele trotuare sunt ocupate de maşini, cu toate că sunt semne de circulaţie care interzic atât oprirea (prin urmare şi staţionarea), cât şi parcarea pe trotuar. Cel mai elocvent exemplu este ceea ce se întâmplă pe strada Armand Călinescu vizavi de Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”, dar şi la Muzeul Judeţean şi pe strada Rahovei. Fotografiile publicate ieri stau mărturie, iar noi revenim cu apelul ca autorităţile abilitate să ia măsuri şi să aplice legea cu toată fermitatea, pentru ca pietonii să nu se mai expună riscului de accident coborând pe carosabil.

Azi pe aceeaşi temă, dar abordând problema din alt punct de vedere. Este vorba despre trotuarele de lângă Grădina Publică, respectiv din faţa Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 2 „Primii paşi”, unde o vreme a fost staţie de autobuz, pe latura dinspre bulevardul Eroilor. De la intersecţia cu Poşta Veche până la cea cu Muzeul Judeţean, pe cele două trotuare sunt parcate maşini. Diferenţa e că în acest caz circulaţia pietonală nu este obstrucţionată. Pornind de la această situaţie, mai mulţi piteşteni ne-au contactat la redacţie cu ideea de a-i sugera municipalităţii să amenajeze locuri de parcare.
Propunerea ni se pare realizabilă, chiar dacă eventualele lucrări ar crea un oarecare disconfort participanţilor la traficul rutier şi pietonal (dacă s-ar lucra noaptea, aşa cum s-a procedat la amenajarea sensului giratoriu de pe Calea Craiovei la ieşirea spre Slatina). Concret, acest lucru s-ar putea realiza prin amenajarea de alveole după modelul celor de pe Calea Bucureşti, între rădăcinile rămase de la copacii tăiaţi de pe acest sector de drum sau chiar între copacii existenţi şi astfel ar putea să apară 10-15 noi locuri de parcare. N-ar fi multe, dar pe criza cu care se confruntă municipiul din acest punct de vedere, exploatarea oricărei oportunităţi ar fi un câştig, pentru că puţin tot înseamnă mai mult decât nimic.

V. N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar