Acasă / EVENIMENT / Stăpânii de sclavi din Berevoeşti în arest!

Stăpânii de sclavi din Berevoeşti în arest!

sechestrare si sclavie persoane berevoesti-fotopress-24ro (4)40 de rudari din Berevoeşti au fost aduşi, miercuri, la sediul DIICOT Piteşti. După audieri maraton, în cursul nopţii, 38 dintre ei au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi. Ieri, împricinaţii – şi bărbaţi, şi femei – au fost prezentaţi Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă. Ei sunt acuzaţi de trafic de persoane şi de minori, dar şi de exploatare a persoanelor vulnerabile. Procesul a durat mai multe ore. Aseară, la ora 18.30, fuseseră deja emise 20 de mandate de arestare preventivă. Şi mai urmau. Anchetatorii au însă în vedere audierea a încă 50 de suspecţi.

sechestrare si sclavie persoane berevoesti-fotopress-24ro (18)Lăsaţi fără acte
Aceşti adevărţi torţionari fac parte din mai multe familii de romi (Păun, Bădală, Grancea, Furdui, Fieraru etc) organizate în nouă grupări infracţionale care racolau sau răpeau, de pe stradă ori de acasă, cerşetori şi persoane cu dizabilitaţi, sau pe care îi atrăgeau cu minciuni cum că le ofereau locuri de muncă şi salarii bune pentru transportul de lemne. Când ajungeau acasă, romii deveneau fiare cu chip de om, le luau actele de identitate şi îi sechestrau. Câţiva bărbaţi erau folosiţi drept şoferi. Aceştia erau tot timpul însoţiţi de câte un rudar şi aveau parte de un tratament preferenţial, în sensul că stăteau în casă, li se dădea mai multă mâncare şi erau mai rar bătuţi. Ceilalţi, aşa cum v-am informat, erau folosiţi la muncile grele şi, ca nu cumva să fugă, erau răstigniţi în lanţuri fie prin grajduri alături de animale, fie prin magazii. Cei care încercau să se răzvrătească erau bătuţi crunt, erau abuzaţi sexual, li se aplicau tratamente greu de imaginat, precum izolarea într-o cuşcă de lemn ca un coteţ de câine, legaţi de cal şi târâţi pe uliţele satului, înfometare etc.

sechestrare si sclavie persoane berevoesti-fotopress-24ro (20)Vânduţi ca animalele
Printre victime se află şi doi fraţi din Lunca Corbului. Aceştia îşi căutau un loc de muncă şi au fost încântaţi de oferta romilor, dar au ajuns să trăiască un coşmar. Au fost bătuţi cu lanţuri, loviţi cu ciocanul, înţepaţi în tălpi cu cuţitul, călcaţi în picioare de ţigani, de pirandele şi de puradeii lor până leşinau. Ca să-i readucă în simţiri, femeile aruncau găleţi cu apă pe ei, îi trezeau din leşin, după care iar îi luau la bătaie şi îi abuzau sexual. Acum, cei doi fraţi au handicap fizic şi psihic irecuperabil.Familiile de romi făceau schimb de sclavi – sau mai exact de robi, că numai aceştia erau ferecaţi în lanţuri – şi îi împrumutau sau îi vindeau între ei cu 400-500 lei, ca pe nişte animale. Victimele le-au povestit anchetatorilor că, atunci când reuşeau să scape şi erau din nou prinse, erau legate cu lanţuri şi plimbate prin localitate, dar niciun sătean nu reacţiona, de teama represaliilor.

sechestrare si sclavie persoane berevoesti-fotopress-24ro (28)Salvaţi din sclavie
În urma descinderilor de miercuri, 17 adulţi şi copii, dintre care doi în vârstă de 10, respectiv 13 ani, au fost salvate din sclavie de oamernii legii. Minorii au fost internaţi într-un centru de primiri în regim de regim de urgenţă al DGASPC Argeş şi, după ce au fost spălaţi şi hrăniţi, au căzut într-un somn adânc, dovadă că erau epuizaţi. „I-am văzut, sunt abuzaţi şi fizic, şi psihic. Au vânătăi pe faţă, tăieturi pe picioare, unul dintre ei are o lovitură la nas, nu ştiu dacă e fractură de piramidă nazală; urmează să vedem. Chiar azi (ieri, n.r.) am înaintat o adresă prin care am solicitat examinare medico-legală pentru cei doi minori”, spunea Adrian Macovei, directorul DGASPC Argeş. În acelaşi timp, a demarat procedura de identificare a familiei celor doi copii. Potrivit lui Macovei, toate victimele identificate beneficiază de consiliere psihologică şi de asistenţă socială, mai ales că unii adulţi nici nu mai ştiu ce vârstă au şi e greu de comunicat cu ei.

sechestrare si sclavie persoane berevoesti-fotopress-24ro (16)Legea tăcerii în ţigănie
Sătenii, majoritari de etnie romă, zic că habar n-aveau ce se întâmpla chiar sub nasul lor, deşi unele victime au fost târâte cu calul pe uliţă ca „exemplu” pentru că s-au împotrivit. Unii se tem, alţii sunt rude cu suspecţii, iar alţii, printre care şi un rom ales consilier local, spun să nu s-a întâmplat nimic deosebit. E clar că în cătun domneşte omerta, acel „cod al tăcerii” mafiote. O singură femeie, a cărei identitate este protejată, a declarat că de mulţi ani romii care trăiesc din ajutoare sociale şi din furt de lemne aveau sclavi în curte şi că pe unii i-au ascuns, ca să nu fie găsiţi de poliţişti.

sechestrare si sclavie persoane berevoesti-fotopress-24ro (11)Răpit din faţa bisericii
În timpul descinderilor, anchetatorii au identificat un bărbat care, pe 4 iulie 2015, a fost răpit de pe stradă de doi romi. Fapta a fost comisă ziua în amiaza mare, la ora 15.45, când omul, care era la cerşit în faţa bisericii „Sfântul Ioan” din Piteşti, a fost luat pe sus şi băgată cu forţa într-o dubiţă, ulterior fiind dus la muncă forţată în, aţi ghicit, cătunul Gămăceşti. Şi ăsta nu e singurul caz de răpire, pentru că un alt om, un adolescent în vârstă de 16 ani, a fost de asemenea răpit de pe stradă şi obligat să muncească în ograda „stăpânilor”. De asemenea, anchetatorii au mai identificat un bărbat recrutat în 2011, căruia i s-a promis că va lucra ca şofer pe o autoutilitară de transportat lemne şi că va fi plătit cu 200 lei, plus cazare şi masă pentru fiecare cursă. În realitate, timp de doi ani bărbatul a fost folosit la munci în gospodaria „angajatorului”, dar şi ca şofer, noaptea fiind nevoit să doarmă într-o cameră neîncălzită. După doi ani, în 2013, a fost dat altei familii care a continuat să-l exploateze în acelaşi mod, iar anul trecut a fost plasat altor persoane care l-au pus să conducă maşina, să cerşească în beneficiul lor, să spele vase şi rufe, să măture, să încarce, să descarce şi să spargă lemne.

Ofiţeri sub acoperire
Practic, spun anchetatorii, Gămăceştiul era… stat în stat: orice străin apărea pe străzi era luat la întrebări şi apoi alungat. Ca să poată descâlci iţele cazului, anchetatorii au folosit investigatori sub acoperire, care s-au dat drept lucrători de la Electrica sau voluntari de la ONG-uri ce ajută comunităţile sărace. Doar aşa au reuşit să vadă o parte dintre victime şi chiar să facă fotografii. „La un moment dat, unul dintre exploatatori a aflat că victima are de achitat o pensie alimentară şi că este cercetată într-un dosar penal pentru abandon de familie. Atunci i-a împrumutat 1.000 lei pentru achitarea pensiei de întreţinere, după care, sub pretextul stingerii datoriei, a supus victima în continuare la munci şi servicii în mod forţat”, spun anchetatorii.Cazul a făcut rapid înconjurul lumii, fiind prezentat de mari agenţii de presă din SUA, Canada, China, Franţa, Marea Britanie, Irlanda etc, de teleleviziuni precum Euronews, CBS, ABC sau de ziare ca „New York Times” ori „Wahington Post”. Şi uite aşa, comuna Berevoeşti a ajuns din nou celebră, după ce în 1990 Mihai Băcanu a găsit într-o groapă de la marginea localităţii dosare din arhiva fostei Securităţi. Cercetările nu s-au încheiat. Vom reveni.

Val. N. Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar