Acasă / EVENIMENT / Tâlharii, reţinuţi de oamenii legii

Tâlharii, reţinuţi de oamenii legii

retinuti_arges_fotopress24.ro_Doi tineri au ajuns în spatele gratiilor după ce pe numele lor a fost dschis dosar penal pentru infracţiunea de tâlhărie. Toată povestea s-a petrecut în seara de 12 august la Pietroşani. Victor Daniel M., de 29 de ani, din localitate, şi Silviu Florinel P., de 24 de ani, din Poiana Lacului, dar care locuia fără forme legale la Victor, veneau cu căruţa spre casă. Amândoi erau băuţi. Pe drum s-au întâlnit cu un tânăr de 29 de ani, din localitate, care la rândul lui era sub influenţa alcoolului. Văzându-l, cei doi i-au cerut 10 lei ca să-şi mai cumpere ceva de băut. Consăteanul a băgat mâna în buzunar şi a scos o sumă oarecare. În acel moment a fost luat la bătaie de cei doi, care i-au sustras 130 de lei şi pe urmă s-au făcut nevăzuţi. Victima a ajuns la spital, iar agresorii au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă de judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Curtea de Argeş pentru infracţiunea de tâlhărie. Aceştia vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria din municipiul Basarabilor cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive. Despre suspecţi am aflat că nu sunt la primul conflict cu legea. Astfel, Victor Daniel M. este urmărit penal pentru conducere fără permis şi e suspectat de comiterea unor furturi prin străinătate. Silviu Florinel P. este recidivist. În septembrie 2017 a fost condamnat la închisoare pentru furt. şi a ieşit din puşcărie acum două luni. Pentru „isprava” de duminică noapte, amândoi au şanse mari să ajungă în arest pentru o perioadă mai lungă de timp.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar