Acasă / EVENIMENT / Tanar găsit aproape îngheţat în maşină la km 79 pe A1

Tanar găsit aproape îngheţat în maşină la km 79 pe A1

accident-A1-fotopress-24ro-11Ieri, atenţia mai multor participanţi la trafic a fost atrasă de o Dacia Solenza ieşită pe câmpul de la marginea autostrăzii Piteşti-Bucureşti. Autoturismul era la km 79 pe sensul de mers către Capitală, iar un şofer a oprit şi s-a dus să vadă despre ce este vorba. A observat că în Solenza era un tânăr care părea leşinat şi a sunat la 112. În scurt timp la faţa locului au apărut echipaje ale Poliţiei Autostrăzi şi Misiuni Speciale şi o ambulanţă. S-a stabilit că era vorba despre Nicuşor G., de 20 de ani, din Olt. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţen Piteşti, unde medicii au constatat că pacientul era în stare de hipotermie. Din cele declarate de conducătorul auto agenţilor rutieri a rezultat că era nedormit de vreo două zile şi cel mai probabil a aţipit la volan, context în care maşina, care avea doar avarii uşoare, a părăsit carosabilul şi a ajuns în decor. Chiar dacă şoferul nu consumase alcool, i-au fost prelevate probe de sânge pentru a se stabili dacă nu cumva era sub influenţa unor substanţe interzise. Oricum se poate spune că tânărul a avut noroc cu cel care a oprit şi a sunat la 112, altfel risca să-şi piardă viaţa.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

material lemnos ilegal

Tânăr din Mihăești depistat de polițiști transportând ilegal material lemnos

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat verificările privind transportul de material lemnos, efectuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar