Acasă / EVENIMENT / Tânără blocată în maşina avariată

Tânără blocată în maşina avariată

MosoaiaAccident01

„Accident rutier produs între două autoturisme în comuna Moşoaia, posibil o victimă încarcerată. Intervin un echipaj cu o autospecială de intervenţie, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă”, ne-a informat ieri-dimineaţă ISU Argeş. Din cele constatate de agenţi ai Serviciului Rutier Argeş, care au făcut cercetări, s-a stabilit că Ion B., de 77 de ani, din comuna precizată, circula pe DN 67B cu un Opel Astra spre Piteşti. Din cauză că nu s-a asigurat la efectuarea virajului către stânga pentru a intra pe o stradă laterală, s-a tamponat frontal cu un Audi condus regulamentar din sens opus de George R., de 22 de ani, din Piteşti. În urma accidentului, Opelul s-a înfipt în gardul unei gospodării, iar Iuliana S., de 22 de ani, din Mioveni, pasageră pe locul din dreapta faţă în Audi, a rămas blocată în autoturism fiindcă nu se mai puteau deschide portierele şi a fost scoasă de pompierii de la descarcerare. Tânăra a fost transportată la spital având diagnostic preliminar contuzie genunchi stâng şi contuzie cot drept, dar nu a rămas internată şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

MosoaiaAccident02Accident grav la Poiana Lacului
Un alt accident a avut loc tot la Poiana Lacului. O Skoda condusă de Iulian P., de 44 de ani, din Cocu, circula pe DJ 703A dinspre Cerbu. La pătrunderea pe drumul naţional, şoferul nu a acordat prioritate şi s-a ciocnit cu un Opel condus regulamentar pe DN 67B dinspre Piteşti către Vedea de Dumitru G., de 40 de ani, din Piteşti. Din impact, Opelul a fost proiectat într-un Volkswagen care circula din direcţia Cotmeana spre Piteşti, condus de Alin Florin V., de 39 de ani, din Poiana Lacului, precum şi înspre parcarea unui magazin situat pe partea stângă a drumului (pe direcţia de mers Piteşti – Vedea), unde a acroşat şi accidentat doi pietoni. Aceştia sunt Mihai Cosmin V., de 28 de ani,
care a suferit fractură de umăr stâng şi traumatism cranio-facial cu plagă parietooccipitală stânga, şi Florian Corneliu B., de 36 de ani, care a scăpat doar cu escoriaţii la piciorul şi la mâna stângă, ambii din Poiana Lacului. Conducătorii auto nu consumaseră alcool şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar