Acasă / EVENIMENT / Tir înfipt în glisieră pe A1

Tir înfipt în glisieră pe A1

Un grav accident de circulaţie a avut loc luni dimineaţă pe Autostrada A1, soldat cu rănirea a două persoane care au fost transportate la spital.Evenimentul s-a produs în jurul orei 9.15 la km 115 al autostrăzii (noua linie de centură a Piteştiului) pe sensul de mers spre Bucureşti. Dându-şi seama că a ratat ieşirea de pe autostradă către Piteşti pe la pasarela din zona Podul Viilor, şoferul unei dube a vrut să revină pe traseu şi a dat cu spatele pe prima bandă de mers. Probabil surprins de prezenţa dubei în faţa sa, sau de faptul că cel de la volan nu se asigurase în timpul efectuării mersului cu spatele, un tânăr care conducea un tir aparţinând firmei International Lazăr Company a izbit violent din spate dubiţa. Şocul a fost lovit atât de puternic, încât tânărul, Adrian Neseru, de 23 de ani, din Vâlcea, a pierdut controlul volanului, tirul a intrat în glisiere, iar şocul a fost atât de puternic, încât cabina vehiculului s-a rupt. Şoferul dubiţei, Dumitru Cristea, în vârstă de 52 de ani, din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, a fost scos din maşină de pompierii militari şi de echipa SMURD, care i-a şi acordat primul ajutor. Apoi, ilfoveanul a fost preluat de ambulanţă şi transportat în stare de inconştienţă la Spitalul Judeţean. În momentul internării acesta era în comă, avea traumatisme toracice şi de coloană cervicală, iar medicii depuneau eforturi pentru stabilizarea pacientului. La spital a ajuns şi şoferul tirului, care se alesese cu traumatism cranio-facial şi mai multe contuzii, iar poliţiştii i-au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Val. N / Foto- Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar