Acasă / EVENIMENT / Trăgea cu praştia în lebedele de pe lac

Trăgea cu praştia în lebedele de pe lac

Duminică la prînz, mai mulţi piteşteni care se plim­bau liniştiţi prin Parcul Ştrand au putut vedea un bărbat care trăgea cu praştia în le­bedele de pe lac. El nu se sinchisea că poate fi văzut de oameni. Pro­fi­tînd de lipsa din zonă, în acel moment, a unor paz­nici sau a poliţiei, stătea lejer pe malul lacului şi îşi vedea de treabă.Omul are în jur de 40 de ani şi se pare că a venit pregătit să tragă cu pietre în păsări, el avînd în mînă şi un băţ pe care, probabil, voia să-l folosească pentru a le prinde sau lovi. Bărbatul a stat ceva timp pe malul lacului, iar în momentul în care a observat că este descoperit şi fotografiat, s-a întors cu spatele şi apoi a plecat, cu tot cu băţ, prin parc, relaxat, la fel cum ar fi o persoană care a ieşit la plimbare.Oamenii legii ar trebui să facă unele cercetări şi să îl descopere pe bărbat, iar dacă se va dovedi că avea intenţia să le prindă, să fie sancţionat. Chiar dacă unele exemplare şi-au învins teama de oameni şi se apropie destul de mult de ei şi de mal, argeşenii trebuie să ştie că nu pot atenta la siguranţa lor, deoarece lebedele reprezintă o specie de păsări care sînt protejate prin lege, iar vînatul lor este strict interzis. În caz contrar, riscaţi să vă alegeţi cu amenzi foarte mari. Totuşi, majoritatea lebedelor, cînd simt că cine­va se apropie prea mult de mal, le întorc spatele şi se îndepărtează, vîslind repede cu labele. „Ştiu despre acest caz, iar în respectiva zo­nă sînt cei de la MSS. Dacă îl prind, îl pot reţine şi apoi chema pe cei de la poliţie. Oricum, dacă prindea sau omora o lebădă şi era prins, era clar vorba despre o infracţiune, iar cei care se ocupă de aceste lucruri sînt cei din Poliţia Naţională. În orice caz, acest gen de oameni fac de ruşine rasa u­mană. Conform Legii nr. 205, în astfel de situaţii trebuie sesizaţi cei de la Protecţia Animalelor, apoi, dacă este cazul, poliţia“, ne-a spus Bogdan Aristănţoiu, purtător de cuvînt al Poliţiei Locale.

Sursa text-curier.ro

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar