Acasă / EVENIMENT / Trei persoane au ajuns la spital, după ce au fost răniți în maxi-taxi

Trei persoane au ajuns la spital, după ce au fost răniți în maxi-taxi

accident maxiTrei oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce autovehiculul cu care circulau a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc în jurul orei 23 a nopţii de marţi chiar la intrarea în Piteşti, mai exact în zona de la Podul Viilor, unde Adrian P., de 40 de ani, din Ştefăneşti, circula către municipiu la volanul unui maxi-taxi aparţinând unei cunoscute firme de transport persoane din judeţ. Ajuns la intersecţia dintre Calea Câmpulung şi DN7, şoferul nu a acordat prioritate de trecere unui tir aparţinând uneia dintre cele mai mari societăţi comerciale de profil chiar la nivel naţional, condus regulamentar de Marcel B., de 41 de ani, din Dârmăneşti, care şi el se îndrepta tot către Piteşti. Întâmplarea a făcut ca imediat după ce vehiculele s-au tamponat, prin zonă să treacă o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Garda de Intervenţie Nr. 2 Topoloveni, care transporta un pacient la Spitalul Judeţean. Echipajul a oprit şi a intervenit pentru evaluarea victimelor. Iniţial, doar şoferul microbuzului acuza dureri de cap, toracice şi de coloană cervicală, însă rănile nu erau grave. Însă în minutele următoare o femeie a ajuns la spital, urmată la scurt timp de o a doua. Acestea sunt Nicoleta R., de 34 de ani, din Ştefăneşti, şi Loredana P., de 44 de ani, din Piteşti, ambele pasagere în maxi-taxi. Medicii au constatat că ambele aveau doar contuzii şi leziuni minore care nu impuneau internarea, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Foto-Info Trafic Pitesti

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar