Acasă / EVENIMENT / Un puştan a distrus maşina unchiului

Un puştan a distrus maşina unchiului

Minor accident (2)În jurul orei 3.10 a dimineţii de azi, un minor din comuna Tigveni aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a furat maşina unchiului său din curte şi a plecat la bâlciul organizat de Sf. Maria la Curtea de Argeş. Puştiul, în vârstă de 15 ani, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-o gospodărie pe strada Râmnicu Vâlcea din municipiul Basarabilor. Autoturismul, un VW Golf break, a suferit avarii considerabile. De asemenea, gardul casei a fost distrus pe o lungime de aproximativ patri metri. Agenţii rutieri sosiţi la faţa locului au constatat că adolescentul avea o concentraţie de 0,50 mg/l de alcool în aerul expirat. Minorului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Tamponare intersectieAccident cu trei răniţi la Curtea de Argeş
În jurul orei cinci a dimineţii de azi, Cristina L., de 29 de ani, din Stoeneşti, circula cu un Renault Clio pe strada Albeşti din Curtea de Argeş. Ajunsă la intersecţia cu strada Vasile Lupu, şoferiţa nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier de cedare a trecerii. În acest context s-a tamponat cu o Dacia Duster, condusă regulamentar de Marcel N., de 28 de ani, din Găeşti, Dâmboviţa. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferiţei imprudente şi Elenei P., de 56 de ani, din Câmpulung, pasageră pe locul din dreapta faţă în Clio, şi a Georgianei I., de 30 de ani, din Curtea de Argeş, care se afla în Duster. Din fericire niciuna dintre victime nu are răni grave şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Minor accident (1)Pustan lovit de maşină
Un copilaş în vârstă de num ai cinci anişori a ajuns la spital, după de a fost lovit de maşină al cărei şofer nu a putut face nimic pentru evitarea accidentului. Din fericire starea sa nu este gravă, dar a rămas internat sub supraveghere la Spitalul Municipal Câmpulung. Evenimentul a avut loc aseară în comuna Dragoslavele. Lăsat fără supraveghere, copilul a ieşit din curte şi a vrut să traverseze strada. Din câte se pare, conducătorul auto nu l-a văzut în timp util şi cu toate că a frânat, nu l-a mai putut evita. Acroşat de autoturism, micuţul s-a dezechilibat şi a căzut lovindu-se de partea carosabilă a drumului. La faţa locului s-au strâns mai mulţi localnici şi unul a sunat imediat la 112. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Dragoslavele accident

Despre Administrator

Citeşte şi ...

transport-de-lemne

Argeș: Sancțiuni contravenționale și lemn confiscat!

În noaptea de 19 spre 20 aprilie a.c., echipe alcătuite din poliţiştii Biroului pentru Protecția ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar