Acasă / EVENIMENT / Unchiul şi-a înjunghiat nepotul

Unchiul şi-a înjunghiat nepotul

Un bărbat a ajuns pe patul spitalului şi a fost operat, după ce a avut o neînţelegere cu un unchi care l-a înjunghiat, iar agresorul a fost reţinut.

TentativaOmorSlobozia01S-au certat din senin
Evenimentul a avut loc duminică seara în comuna Slobozia, unde mai multe rude erau la un grătar în curtea lui Ion L., de 45 de ani, din localitate. Pe fondul consumului de alcool, petrecerea a degenerat într-o ceartă izbucnită din senin între gazdă şi unchiul său, Florea L., de 61 de ani. Acesta ar fi făcut nişte afirmaţii jignitoare la adresa nepotului, care i-a reproşat că nu se cade să facă aşa ceva, mai ales că erau în curtea lui. Potrivit anchetatorilor, unchiul, care are domiciliul stabil în Slobozia, dar locuieşte efectiv într-o garsonieră din Bucureşti şi vine doar la sfârşit de săptămână la ţară, s-a înfuriat peste măsură.

A lovit de două ori
Băut fiind, a pus mâna pe un cuţit şi l-a înfipt de două ori în nepot. O dată în zona inimii, iar a doua oară în abdomen. Grav rănit, dar conştient, bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean. Medicii l-au supus unei intervenţii chirurgicale în regim de urgenţă şi speră ca evoluţia postoperatorie a pacientului să fie favorabilă.
Iniţial, în comuna precizată s-au deplasat judiciarişti ai Poliţiei Costeşti, care au efectuat verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc agresiunea, dar ulterior cazul a fost preluat de Serviciul de Investigaţii Criminale Argeş. Sexagenarul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, iar ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar