Acasă / EVENIMENT / Vânătorii nemulţumiţi, în faţa sediului AJVPS

Vânătorii nemulţumiţi, în faţa sediului AJVPS

Vanatori protestIeri-dimineaţă, mai mulţi vânători din Ştefăneşti au luat în cătare, ca să zicem aşa, sediul AJVPS Argeş. Aceştia îi reproşează directorului Constantin Istrătescu că nu le respectă drepturile, că refuză să pună în aplicare deciziile asociaţiei şi că pe fondul lor vin persoane străine, care vânează cu acordul său. Discuţiile cu vânătorii revoltaţi au durat aproximativ o oră, timp în care, spuneau aceştia, Constantin Istrătescu le-a ţinut pledoarii despre statut şi despre şedinţe, dar când oamenii au vrut să ia cuvântul, directorul părea că nu-i aude şi că i-ar cam lua peste picior.

Zonele nu sunt respectate
Protestatarii ziceau că vânătoarea se desfăşoară după reguli clare şi că există o decizie emisă în luna iulie chiar de asociaţie, potrivit căreia trebuie să fie respectat modul în care vânătorii îşi împart teritoriile în cadrul fondurilor de vânătoare. Teoretic, zonele unde se poate primi aprobare pentru vânătoare sunt bine delimitate la Ştefăneşti, dar practic zonarea nu ar fi respectată şi ar fi date aprobări cui şi unde nu trebuie. Unii membri ai Fondului de vânătoare Dârmăneşti, care cuprinde şi dealurile Ştefăneştiului, susţin că prin zonă vânează, cu îngăduinţa directorului AJVPS, oameni care nu prea au ce căuta pe-acolo, fiindcă ar avea la dispoziţie alte teritorii. Nemulţumiţii îi mai reproşează directorului AJVPS că nu vrea să le mai elibereze autorizaţii, cu toate că vânătoarea se face pe domeniul privat. „Nu ştiu ce obligaţii are dl Istrătescu faţă de alte persoane, dar pe mine mă trimite să vânez la Priboieni sau în alte părţi, unde sunt viţă-de-vie şi pomi, iar oamenii de acolo reclamă că le ciuruim culturile. Este inadmisibil şi asta este un abuz”, zicea un vânător.

„E dreptul lor să se supere”
La rândul său, Constantin Istrătescu le-a reamintit vânătorilor revoltaţi câteva articole din statut şi a citit un proces-verbal dintr-o şedinţă a asociaţiei, după care a considerat că toată problema porneşte de la delimitările fondurilor. „Nu eu am proiectat fondul de vânătoare, unii nu cunosc legea şi nu e singurul oraş (Ştefăneştiul, n.r.) din lume unde limita de fond trece prin jumătatea localităţii. Înţeleg că s-au supărat pentru că nu dau autorizaţie. E dreptul lor să se supere, dar şi eu am dreptul şi obligaţia să-mi apăr salariatul care semnează documentul. Trebuia să am o întâlnire cu domnul preşedinte al AJVPS (fostul deputat Filip Georgescu, reconfirmat în funcţie în aprilie, n.r.), dar el a avut o problemă şi discuţia s-a amânat”, afirma directorul AJVPS. Protestul de ieri nu a avut niciun rezultat concret, iar situaţia a rămas tot neclarificată, context în care e posibil ca vânătorii nemulţumiţi să sesizeze organele ierarhic superioare, adică Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, şi chiar ministerul de resort.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar