Acasă / EVENIMENT / Violatorul copilei cu retard, lăsat în libertate

Violatorul copilei cu retard, lăsat în libertate

Violator„Au înnebunit salcâmii/De atâta primăvară” sună versurile superbei melodii compuse şi interpretate de marele artist Tudor Gheorghe. Dar când este vorba despre Justiţie, ce să mai zicem? Că au înnebunit magistraţii de la canicula de-afară? Habar n-avem, pentru că în sălile de judecată sunt instalaţii de aer condiţionat. Ceea ce ştim cu siguranţă e că bărbatul care a batjocorit o copilă de 15 ani, care-i putea fi fiică dacă nu chiar nepoată, a fost lăsat din nou în libertate.

Contestaţia procurorilor, respinsă

Decizia aparţine Tribunalului Argeş, care a respins ca nefondată contestaţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, menţinând astfel decizia magistraţilor musceleni, care au dispus ca cel în cauză să fie cercetat în libertate. Aşa se face că Nicolae Munteanu, de 52 de ani, din Aninoasa, satul Slănic, care luna trecută a violat o fată orfană în vârstă de 15 ani cu retard mintal încadrată în grad de handicap, a fost lăsat liber şi de instanţa de recurs. Şi de data asta s-a considerat că violatorul poate fi cercetat în stare de libertate, fără ca împotriva lui să se dispună vreo măsură preventivă. Culmea e că la primul termen al contestaţiei, din 27 iulie, individul n-a dat doi bani pe instanţă şi nici măcar nu s-a prezentat la proces, motiv pentru care s-a reluat procedura de citare pentru termenul de ieri.

Recunoaştere fără regrete
Încă din faza de urmărire penală împricinatul a recunoscut, cu nedisimulată satisfacţie şi fără nicio urmă de regret, că a întreţinut relaţii sexuale cu fata, dar susţine că ar fi fost cu acceptul acesteia. Pentru orice om întreg la cap e limpede că violatorul, cel mai probabil învăţat de apărătorul său, care de altfel a şi cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din viol în relaţii sexuale cu minori, a dus de nas instanţa. Niciun om zdravăn la minte nu poate accepta ideea că puştoaica diagnosticată cu retard şi-ar fi putut exprima conştient voinţa de a întreţine relaţii intime cu acel bărbat sau cu oricine altcineva. Apărarea, reprezentată, culmea, de o femeie, a exploatat la maximum faptul că la examinarea medico-legală nu au fost evidenţiate urme de violenţă, care să confirme infracţiunea de viol.

Familia, revoltată şi speriată

Păi, oameni buni, ce rezistenţă să opună o copiliţă unui zdrahon de bărbat în putere şi învăţat cu munca? Este de-a dreptul o tâmpenie să se considere că violul e viol doar dacă victima e cotonogită ori desfigurată de agresor. În alte cazuri similare suspecţii au fost aruncaţi după gratii chiar şi fără ca reclamantele să aibă semne de violenţă pe corp, ceea ce înseamnă să pentru acei judecători demnitatea umană e mai presus de constatările medico-legale. Cel mai revoltată este mătuşa victimei, desemnată tutore legal după ce părinţii copilei au decedat, care a aflat cu stupoare că Munteanu se întoarce acasă liber ca pasărea cerului. Şi ea, şi soţul său se tem că individul, care în toată această perioadă le-a râs în nas, ar putea repeta fapta, sau chiar ar putea să-i agreseze şi pe ei. Dacă aşa înţeleg unii magistraţi argeşeni că trebuie protejat un minor, indiferent că e cu sau fără handicap, atunci nu ne mai miră de ce mulţi, foarte mulţi cetăţeni ai judeţului continuă să aibă rezerve şi lipsă de încredere în modul cum se înfăptuieşte justiţia în Argeş.

Val. NICOLAU

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minoră dispărută (1)

Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul serii de 16 aprilie a.c., politiștii din cadrul Poliţiei Orașului Mioveni au fost ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar