Acasă / EVENIMENT / Zăpada le dă bătăi de cap şoferilor

Zăpada le dă bătăi de cap şoferilor

accident zapadaÎn ultimele ore, în judeţ au avut loc mai multe evenimente rutiere soldate cu pagube materiale şi cu răniţi, dar din fericire nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa.

Cu maşina prin gard
Astfel, ieri-dimineaţă, Petruţa D., de 31 de ani, din Dragoslavele, circula cu un Renault Megane către Câmpulung. Ajunsă la Valea Mare Pravăţ, în timp ce cobora dinspre Mateiaş, din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, şoseaua fiind acoperită cu zăpadă, într-o curbă şoferiţa a pierdut controlul volanului. Aşa se face că autoturismul a derapat, a pătruns pe contrasens, s-a răsturnat într-o rigolă, apoi a trecut prin gardul care împrejmueşte combinatul Holcim. Din fericire, conducătoarea auto, de profesie învăţătoare, a scăpat doar cu câteva contuzii şi escoriaţii, dar era extrem de speriată. Poliţiştii care au efectuat cercetări s-au dovedit deosebit de înţelegători şi au sancţionat-o pe femeie, care a ieşit singură din maşină, doar cu un avertisment, iar evenimentul a fost înregistrat ca tamponare.

A ajuns în decor
La Podul Broşteni, Ilie S., de 60 de ani, din Costeşti, circula spre casă cu o Dacia SupeRNova. Bărbatul se îndrepta către Costeşti. În apropiere de intrarea în sat, tot din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, mai ales că începuse să ningă şi carosabilul era alunecos, a pierdut controlul volanului. Aşa se face că autotuturismul a părăsit şoseaua şi a ieşit în decor oprindu-se într-un şanţ. Conducătorul auto, care nu consumase alcool, a suferit răni uşoare şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Lovit pe marcaj
Tot ieri-dimineaţă, Iulian M., de 41 de ani, taximetrist din Mioveni, circula prin oraş cu o Dacia Logan. Ajuns în dreptul unui cunoscut restaurant din localitate, l-a accidentat pe Ştefan D., de 62 de ani, şi el din Mioveni, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Sexagenarul a fost transportat la spital pentru investigaţii, iar poliţiştii rutieri au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Acroşat în staţie
Ieri, în jurul prânzului, un alt eveniment rutier a avut loc şi la Piteşti. În vârstă de 31 de ani, Aurel D., din municipiu, circula cu un Fiat Punto pe strada Prundu Mic către DN 65B. Din cauză că nu a acordat prioritate de trecere, a lovit un VW Polo condus regulamentar de Dorel G., de 47 de ani, şi el piteştean. În urma impactului, cel de al doilea autoturism a fost aruncat în staţia de autobuz, unde l-a acroşat pe Petre I., de 72 de ani, pensionar din municipiu, care aştepta liniştit autobuzul. Septuagenarul a suferit o fractură de gleznă stângă şi a fost transportat la spital, iar agenţii de circulaţie au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

A rupt ţeava de gaze
Un alt accident a avut în zona Valea Uleiului din Curtea de Arges. Un şofer în vârstă de 29 de ani, Mihăiţă R., din municipiul Basarabilor, a pierdut controlul volanului din cauza neadaptării vitezei la condiţiile meteo-rutiere. El a trecut cu maşina printr-o staţie de maxi-taxi, unde din fericire nu era nicio persoană, apoi a rupt o ţeavă de gaze şi contorul de la o casă. Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea unui eventual incendiu şi au rămas la locul incidentului până la sosirea unei echipe de intervenţie a furnizorului de gaz.

S-a proptit în copac
Tot viteza neadaptată la condiţiile de drum este la originea unui alt accident produs la Suseni, unde Mihăiţă I., de 30 de ani, circula cu maşina pe DJ 659 spre Rociu. Şi el a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a derapat, a părăsit şoseaua şi s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului. Lovit la cap, şoferul a fost transportat de ambulanţa SMURD la spital şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar