Acasă / SOCIAL / 10 tineri surprinși în timp ce dădeau cu petarde

10 tineri surprinși în timp ce dădeau cu petarde

În urmă monitorizării atente a zonei centrale, Poliția Locală a intervenit și a sancționat un grup de 10 tineri surprinși în timp ce tulburau liniștea publică, prin folosirea de petarde, în dată de 01.12.2023, la orele 23:30, în apropierea Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu”.Aceștia, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, cu domiciliul în comună Merișani, au primit sancțiuni în valoare de 200 de lei fiecare pentru tulburarea ordinii publice.Totodată, într-o acțiune comună desfășurată în dată de 3 decembrie, polițiștii locali, jandarmii și polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție au efectuat un control amplu în zona centrală, care a vizat atât comerțul neautorizat, cât și comercializarea ilegală a materialelor pirotehnice, precum și alte fapte antisociale. Acest control a dus la aplicarea a 12 sancțiuni contravenționale pentru comerț stradal neautorizat (baloane, jucării), fiecare sancțiune fiind în valoare de 1.000 de lei.Autoritățile fac apel către cetățeni să evite utilizarea materialelor pirotehnice în spațiile publice pentru a preveni astfel de amenzi substanțiale. Acțiunile de acest gen vor continuă și în perioada următoare pentru menținerea ordinii și siguranței în comunitatea noastră.

comert strada neautorizat (2) comert strada neautorizat (1)

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar