În perioada 30 octombrie – 2 noiembrie a.c., poliţiştii argeşeni au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere şi pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens.
La activităţi au participat şi poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică şi poliţie rutieră din judeţ.
În această perioadă la acţiunile desfăşurate au participat, în medie, zilnic, 35 de poliţişti de la ordine publică şi 25 de la rutieră.
În urma acţiuni punctuale desfăşurate în această perioadă, poliţiştii au constatat 12 de infracţiuni la regimul rutier. Trei dintre acestea au vizat punerea în circulaţie sau conducerea uni autovehicul neînmatriculat, 4 au vizat conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 2 conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, una refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, iar două au vizat alte infracţiuni.
De asemenea, au fost aplicate 379 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 116.095 de lei, dintre care 147 pentru nerespectarea regimului de viteză, 14 pentru consumul de băuturi alcoolice, 4 pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată, 21 pentru abateri săvârşite de conducătorii vehiculelor cu tracţiune animală, iar 190 pentru alte abateri.
Ca măsură complementară, au reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie 39 de permise de conducere, dintre care 15 pentru consum de băuturi alcoolice, 14 pentru viteză şi 10 pentru alte abateri.De asemenea poliţiştii au retras 7 certificate de înmatriculare. M.N.
Acasă / EVENIMENT / 12 infracţiuni şi peste 390 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 116.100 de lei aplicate de politistii rutieri
Citeşte şi ...
Polițiștii din Schitu Golești au confiscat material lemnos transportat ilegal la Berevoești
În ziua de 12 noiembrie a.c. polițiștii Secției 14 Schitu Golești au desfășurat o acțiune ...