În prezenţa subprefectului județului Argeș, a şefilor de structuri din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a șefilor de subunității și a reprezentanților organizațiilor sindicale aceștia au depus jurământul de credință față de patrie.„Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect, și fără părtinire legile țării, să-mi îndeplinesc cu răspundere și bună credință îndatoririle ce îmi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”. Astfel au jurat credință 14 polițiști în cadrul festivității care s-a desfășurat ieri, 11 iulie a.c., în sala de ședințe a Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.Festivitatea a fost deschisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, dl. chestor de poliție Ionel Ispir. De asemenea subprefectul județului Argeș, șefii de structuri din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și reprezentanții organizațiilor sindicale li s-au adresat polițiștilor cu emoţionante mesaje de încredere.Ceremonialul s-a încheiat cu felicitarea noilor polițiști de către șeful inspectoratului.
Mihai N.