Acasă / EVENIMENT / 160 de sancţiuni în valoare de 16.000 de lei aplicate în ultimele 24 de ore

160 de sancţiuni în valoare de 16.000 de lei aplicate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, un număr de 233 de poliţişti şi 44 de polițişti locali au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, precum și  pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Au fost desfășurate 29 de acţiuni punctuale (dintre care 26 organizate independent de către poliţişti, 2 organizate cu IJJ Argeş şi 1 cu alte structuri). 
În cadrul activităților au fost verificate 1.753 de persoane, precum și 257 de autovehicule, dintre care 107 mijloace de transport în comun.
În ultimele 24 de ore, au fost verificate 146 de societăți comerciale, în cadrul a 156 de obiective/locaţii, unde poliţiştii şi reprezentaţii celoralte structuri, cu care s-a acţionat în sistem integrat, au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului, a programului și modului de organizare, în funcție de specificul activității comerciale desfășurate.
Că urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 184 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 20.500 de lei, după cum urmează:
-160 de sancţiuni, în valoare de 16.000 de lei, au fost aplicate că urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
-24 de sancţiuni, în valoare de 4.500 de lei, persoanelor identificate că nu au respectat restricţiile privind deplasarea/liberă circulaţie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar