Peste 200 de m.c. de material lemnos şi 10 motofierăstraie au fost ridicate de poliţiştii din Argeş, în urma celor 19 percheziţii efectuate la locuinţele mai multor persoane bănuite de comiterea de infracţiuni de furt, respectiv tăiere şi sustragere de material lemnos. 19 persoane au fost conduse la sediul I.P.J. Argeş, pentru audieri.
Miercuri dimineata poliţişti din cadrul I.P.J. Argeş, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, au efectuat 19 percheziţii domiciliare pe raza comunei Bârla, judeţul Argeş. Acţiunea a vizat probarea activităţii infracţionale a 19 persoane bănuite de săvârşirea, în formă continuată, a unor infracţiuni de furt.
Activităţile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică al I.P.J. Argeş.
Din cercetări a reieşit faptul că, în cursul anului 2014, persoanele bănuite ar fi tăiat şi sustras, fără drept, arbori din fondul forestier naţional, de pe raza comunei Bârla, de pe o suprafaţă forestieră de 7 hectare.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au identificat şi ridicat 211 m.c. de material lemnos de diferite esenţe şi 10 motofierăstraie, care ar fi fost folosite în activitatea infracţională.
De asemenea, la domiciliul unei persoane poliţiştii au descoperit 880 de petarde din clasa a II-a, materiale pirotehnice a căror deţinere este interzisă, în cauză fiind întocmit dosar penal, pentru încălcarea prevederilor Legii 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive.
19 persoane au fost conduse la sediul I.P.J. Argeş, pentru audieri. La acţiune au participat 50 de poliţişti din cadrul I.P.J. Argeş şi 20 de ingineri silvici din cadrul Direcţiei Silvice Argeş.
M.N
Citeşte şi ...
Accident rutier produs între două autoturisme în comuna Bascov
Accident rutier produs între două autoturisme în comuna Bascov, satul Valea Ursului. Intervin pompierii de ...