Acasă / EVENIMENT / 19 persoane au fost conduse la sediul I.P.J. Argeş, pentru audieri

19 persoane au fost conduse la sediul I.P.J. Argeş, pentru audieri

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeş au efectuat, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică din I.G.P.R., 33 de percheziţii domiciliare, dintre care 22 pe raza judeţului Argeş, 5 pe raza judeţului Olt, 3 în judeţul Gorj, 1 pe raza judeţului Dolj şi 2 în Bucureşti. Acţiunea a vizat o grupare infracţională bănuită de săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de furt.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 59.000 de lei şi 4.000 de euro. Totodată, au fost confiscaţi şi predaţi reprezentanţilor unei societăţi comerciale de distribuţie de produse petroliere, 17.500 de litri produs petrolier.

De asemenea, pe raza comunei Poiana Lacului din judeţul Argeş a fost identificată şi ridicată, în vederea continuării cercetărilor, o instalaţie artizanală, prin care se sustrăgea produs petrolier, iar de la domiciliile bănuiţilor au fost ridicate 4 motopompe utilizate pentru transbordarea produsului petrolier.

19 persoane au fost conduse pentru audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Cercetările continuă pentru stabilirea şi probarea întregii activităţi infracţionale.

Reamintim faptul că, din cercetări a reieşit faptul că, din luna aprilie a anului 2013 şi până în prezent, persoanele bănuite ar fi sustras atât produse petroliere (ţiţei şi condensat) din conductele de transport produs petrolier aparţinând unei societăţi comerciale, ce tranzitează subteran localităţile Bascov, Băbana şi Poiana Lacului, precum şi conducte dezafectate din patrimoniul aceluiaşi agent economic. Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 300.000 de lei.
La percheziţii au participat peste 100 de poliţişti din cadrul I.P.J. Argeş, precum şi jandarmi din cadrul I.J.J. Argeş.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi al DIPI.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar