În perioada 27-20 ianuarie, poliţiştii argeşeni, împreună cu reprezentanţi ai Birului Garda Forestieră Argeş din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti şi reprezentanţi silvici au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul forestier, ocazie cu care au verificat două societăţi comerciale cu sediul la Bughea de Sus. Cu acest prilej au ...
Citeşte »Monthly Archives: ianuarie 2022
Dosar pentru furt de lemne
Polițiștii Biroului Silvic din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș au finalizat cercetările într-un dosar privind comiterea infracțiunilor de tăiere fără respectarea regimului silvic și sustragere de arbori, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Silvic. Din verificări s-a stabilit că, în cursul anului 2019, doi bărbați ar fi tăiat, fără ...
Citeşte »Accident anunţat prin sistem automat
Duminică, puţin după ora prânzului, un alt accident rutier în care au fost implicate două două autoturisme pe Calea Câmpulung în zona pensiunii Cristal. Au intervenit pompierii cu o autospecială și un echipaj SMURD alături de o ambulanţă a serviciului judeţean. „Nu au fost persoane încarcerate, o singură victimă care ...
Citeşte »Jandarmii au pus lacăt la uşa unui bar
La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii argeșeni au desfășurat pe raza județului mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, fie independent, fie împreună cu poliția, în urma cărora au fost aplicate 38 de amenzi în valoare de 11.000 de lei. Astfel, în ziua de sâmbătă, 29 ianuarie, jandarmii ...
Citeşte »Doar 23 de localităţi nu sunt roşii
Conform listei actualizată ieri de DSP Argeş, comuna Râca încă reuşeşte să rămână singura loclitate din judeţ care nu a raportat cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în timp ce harta judeţului se înroşeşte tot mai mult de la o zi la alta. Astfel, cu o rată a infectărilor între ...
Citeşte »Proces pentru mărturie mincinoasă
Un bărbat urmează să fie judecat din cauză că, ajuns în faţa judecătorilor, şi-a schimbat declaraţia dată iniţial organelor de cercetare penală. Polițiștii din cadrul Secției Rurale Drăganu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Din verificări ...
Citeşte »Accident rutier grav la Mărăcineni
Accident cu două maşini şi trei răniţi la Mărăcineni… Trei persoane au fost rănite în urmă unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme şi a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare a pompierilor. Două dintre ele au avut nevoie de transport la spital. Descarceraţi de pompieri ...
Citeşte »1.081 de „pozitivi”, un deces şi 60 de vaccinări
Instituția Prefectului informează că, ieri, în judeţ, 1.091 de persoane au fost confirmate pozitiv Covid-19, din păcate una a încetat din viaţă astfel că numărul deceselor a crescut de la 1.840 la 1.841 şi 74 au fost testate. Situaţia epidemiologică: din datele furnizate de DSP Argeş reiese că 380 de ...
Citeşte »Harta judeţului devine tot mai roşie
Situaţia devine tot mai îngrijorătoare după ce, conform listei actualizată ieri de DSP Argeş, comuna Râca rămâne singura care nu a raportat cazuri de infectări cu noul coronavirus. În rest, cu o rată a infectărilor între 3,09 şi 16 la mia de locuitori, 77 de localităţi argeşene se află în ...
Citeşte »Autoturism rasturnat în comuna Oarja
S-a dat cu BMW-ul peste cap Autoturism rasturnat în afara părții carosabile, în comuna Oarja, posibil 2 victime, conștiente și neîncarcerate. Intervin pompierii de la Detasamentul Bradu cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.Două victime de sex feminin și masculin cu vastele de 22 de ani și respectiv ...
Citeşte »