În urmă cu puțîn timp,a fost sesizat un incendiu la două autoutilitare în cartierul Craiovei din municipiul Pitești, zona Mathaus. Nu sunt victime. Intervin pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Incendiul s-a manifestat violent la două autoutilitare și la un gard, prezentând pericol de propagare la ...
Citeşte »Yearly Archives: 2022
Măsuri de ordine și siguranță publică adoptate în perioada mini-vacanței de Sf. Maria
În perioada 12-15 august a.c., peste 300 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș vor acționa independent precum și în colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pe raza județului Argeș, în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, în perioada menționată, jandarmii argeșeni ...
Citeşte »Piromani la proces
Sub supravegherea unui procuror, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3 Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru distrugere în formă continuată. Aşa cum am relatat la data respectivă, din verificări a reieşit că, în noaptea de 28 spre 29 iulie, în jurul orei unu, Sebastian Gabriel ...
Citeşte »A mai fost prins un hoţ de cai
Poliţiştii Secţiei Rurale Schitu Goleşti, sub supravegherea unui procuror, au continuat cercetările într-un dosar penal privind infracţiunea de furt calificat şi au întătuşat un bărbat. Acesta este Octavian P., are 27 de ani şi este din Mălureni. Din verificări a rezultat că, în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, ...
Citeşte »Accident cu o victimă la Miceşti
În jurul orei şapte a dimineţii de azi, un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc pe raza comunei Micesti. La incident au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, iar pentru a prelua posibile ...
Citeşte »Şef nou la Permise Argeş
În cursul zilei de ieri a avut loc concursul pentru ocuparea postului de șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeş din cadrul Instituţiei Prefectului. S-au înscris fost trei candidați şi anume Dragoș Mecu, lucrător în sistem ca examinator, Cornel Matei, care a asigurat ...
Citeşte »Căutat de poliţişti, hoţul era în puşcărie
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 4 Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunii de furt. Din verificări s-a stabilit că, în ziua de 7 iunie, Constantin S., de 33 de ani, din Bucureşti, a pătruns în locuinţa unei bătrâne din municipiu. Sub pretextul că ...
Citeşte »A căzut cu ATV-ul în râpă
Cu puțin timp în urmă un accident rutier care se putea solda cu consecinţe dintre cele mai grave a avut loc în comuna Arefu unde, un bărbat a căzut cu ATV-ul într-o râpă şi câțiva trecători care au văzut evenimentul au sunat la 112. „Bărbat răsturnat cu ATV în Aref. ...
Citeşte »Pompieri argeşeni pe frontul incendiilor din Franţa
Ieri, opt subofițeri din cadrul ISU Argeş cu o autospecială de stins incendii la fondul forestier, au pornit la drum pentru a da o mână de ajutor colegilor francezi care de câteva zile se luptă cu flăcările izbucnite în diverse regiuni. „În data de 11.08.2022, ora 22, o aeronavă militară ...
Citeşte »În viaţă după ce a căzut de la etajul patru
În jurul orei cinci a dimineţii de azi, un echipaj al serviciului judeţean de ambulanţă a intervenit în cartierul Războieni, unde o femeie a căzut de etajul patru al unui bloc. Este vorba despre Eugenia N., de 64 de ani, pe care echipa medicală a preluat-o în stare de conștienţă ...
Citeşte »