În această dimineață un accident rutier s-a produs în municipiul Curtea de Argeș, în care un autoturism ar fi lovit o bordură,pe stradă Albești.Au Intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.A fost vorba despre un autoturism ...
Citeşte »Monthly Archives: iulie 2023
Fraudă cu fonduri europene, la Tigveni
Primarul şi-a recunoscut vinovăției la Parchetul European.Parchetul European (EPPO), organism independent al Uniunii Europene, condus de Laura Codruța Kovesi, fost procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a anunţat că actualul edil al comunei Tigveni, Constantin Smeu, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu instituția precizată, prin care recunoaște că ...
Citeşte »Argeşul va avea o nouă judecătorie
Aşa cum v-am informat, Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a efectuat, vineri, o vizită în Argeş, ocazie cu care, la Curtea de Apel Piteşti, a avut o întâlnire cu preşedinţii instanţelor din judeţ. Au fost dezbătute probleme privind funcţionarea instanţelor de judecată, respectarea independenţei sistemului judiciar, implementarea unor reguli unitare de ...
Citeşte »Expertiză semnată de un mort!
Săptămâna trecută, procurorii DNA Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, administrator al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de participație improprie, sub forma complicității, la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat ...
Citeşte »Scandal cu împuşcături la Poiana Lacului
La sfârşitul săptămânii trecute, Poliția Pitești a fost sesizată despre faptul că, în comuna Poiana Lacului, a avut loc o stare conflictuală între membri a două familii, la care au participat mai multe persoane.La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Rurale Poiana Lacului, dar au fost direcționate și ...
Citeşte »Pădurarii, exasperaţi de inconştienţa turiştilor
În ultimii ani, urşii au făcut prăpăd în zeci de gospodării din Argeş. Din cauză că nu mai găsesc hrană suficientă în pădure, fiindcă omul le-a distrus habitatul natural. Hămesite de foame, fiarele sălbatice coboară din codru, intră în localităţi şi omoară animale domestice, distrug garduri, grajduri, grădini şi livezi. ...
Citeşte »Acțiune de salvare a unui bărbat în zona Voina
9 ore a durat intervenția echipei de salvatori formată din jandarmi montani,salvamontiști, pompieri și personal SMURD, în zona Voievoda spre Voina, pentru a salva un bărbat de 79 de ani, care a plecat de la o stână din zonă aseară, cu intenția de a ajunge la Voina. Apelul la SNUAU ...
Citeşte »Polițiștii care au salvat o femeie de la moarte sigură, premiați de edil
Puricel Ion și Voica Ion sunt polițiștii locali care, aflați în misiune de patrulare, au sărit în râul Argeș pentru a salva o femeie, în 26 iunie! Salutăm implicarea colegilor noștri de la Poliția Locală și le mulțumim pentru exemplul pe care îl oferă.Le-am oferit ”Diploma de Onoare a Municipiului Pitești”, ...
Citeşte »Polițiștii locali i-au găsit copilul de 4 ani în fântâna arteziană
Ieri,în jurul orei 17 20, o patrula a Poliției Locale, a depistat în fântână arteziană din Piața Primăriei, un copil de aproximativ 4 ani, ud, nesupravegheat . Întrebat de polițiști de ce este acolo singur, acesta le a spus că l a lăsat mama lui, care a plecat la biserica ...
Citeşte »