Acasă / EVENIMENT / 32 de percheziţii pentru : mită, spălare de bani, deturnare de licitaţii, uciderea animalelor fără drept

32 de percheziţii pentru : mită, spălare de bani, deturnare de licitaţii, uciderea animalelor fără drept

Polițiștii Inspectoratului Judeţean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul altor structuri de poliție din cadrul Inspectoratului Brașov și a altor județe din țară, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuat în cursul zilei de ieri, 14 martie, 32 de percheziții domiciliare.

uciderea animalelor fără drept
Perchezițiile au avut loc în județele Brașov, Sibiu, Covasna, Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ialomița și municipiul București, la sediul unor instituții, la sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale, respectiv la domiciliile unor funcționari publici, administratori de societăți comerciale și angajați ai acestora, unde existau informații că s-ar afla valori, obiecte, înscrisuri sau animale ce au legătură cu infracțiunile cercetate.
Activitățile s-au desfășurat ca parte procedurală a continuării cercetărilor, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, deturnarea licitațiilor publice, uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, fals material în înscrisuri oficiale și infracțiuni de spălarea banilor.
Materialul probator existent până la acest moment a arătat că, începând cu luna noiembrie a anului trecut și până la momentul efectuării perchezițiilor, persoanele cercetate ar fi constituit un grup infracțional organizat cu scopul săvârșirii infracțiunilor amintite, grupul fiind sprijinit și de medici veterinari, angajați ai unei instituții, respectiv medici veterinari de liberă practică.
Astfel, în mod uzual, una dintre persoanele bănuite, administrator al unei societăți comerciale, ar fi achiziționat cai de la diverse persoane, fără documentele legale și i-ar fi transportat, de asemenea, fără îndeplinirea condițiilor de legalitate, către un abator din județul Brașov, unde animalele erau ucise, fără drept.
Uciderea animalelor s-ar fi făcut prin participarea altor membri din familie, care ar fi falsificat pașapoartele, astfel încât să rezulte că ecvidele erau în proprietatea de drept a societății comerciale.
Întreaga acțiune de falsificare ar fi fost sprijinită de medicul veterinar, care ar fi inserat date nereale, în așa fel încât toată documentația să aibă formă aparentă de legalitate a provenienței și transportului cailor, ca la final, animalele aduse să fie ucise cu nerespectarea obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare.
La final, activitatea ilegală era legalizată prin certificatul emis în fals de medic, acesta confirmând prin ștampilă și semnătură sănătatea animalelor, pe care le declara „BUN PENTRU CONSUMUL UMAN”.
Produsele din carne, rezultate ca urmare a uciderii cailor, ar fi avut destinația Italia, la solicitarea și coordonarea unei alte persoane bănuite, cetățean italian, unde beneficiarii finali erau cetățeni ai acestui stat.
În urma activităților procedurale desfășurate, au fost ridicate mai multe înscrisuri, sisteme informatice, sume însemnate de bani, precum și produse alcoolice accizabile, aceste probe urmând a fi administrate pe parcursul urmăririi penale, în vederea stabilirii întregii stări de fapt.
Totodată, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere pentru persoanele bănuite, în timp ce alte persoane au fost citate pentru audieri.
Cercetările sunt în curs de desfășurare, la acest moment continuându-se activitatea de audiere a persoanelor bănuite, cât și a altor persoane care au legătură în cauză, urmând a se dispune unele măsuri corespunzătoare față de acestea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar