Acasă / EVENIMENT / 350 de kg de articole pirotehnice confiscate de polițiștii argeșeni

350 de kg de articole pirotehnice confiscate de polițiștii argeșeni

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Pericolase au desfășurat două percheziții domiciliare, în urma cărora au descoperit aproximativ 350 de kg de articole pirotehnice.În ziua de 20 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Pericolase Argeș au continuat cercetările în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea a două infracțiuni de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice, conform art. 37 lit.a din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Astfel, în baza autorizării de către instanța competentă, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și al specialiștilor criminaliști, au fost efectuate două percheziții, pe raza municipiului Pitești și a comunei Micești, la locuințele a doi tineri de 18 ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul cercetărilor.

Cei în cauză ar fi oferit spre vânzare, în mediul on-line, articole pirotehnice, inclusiv din categorii supuse autorizării, fără să aibă calitatea necesară.În urma perchezițiilor, la locuința din comuna Micești au fost descoperite și ridicate articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F2 și F4 (respectiv baterii de artificii și petarde), în cantitate totală de aproximativ 250 de kg, iar la locuința din municipiul Pitești au fost descoperite și ridicate articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F2 și F3 (respectiv baterii de artificii și petarde), în cantitate totală de aproximativ 100 de kg.De asemenea, la domiciliul tânărului din Micești, a fost identificat un exemplar de vânat din specia căprior, ținut în captivitate. Acesta a fost predat reprezentanților A.J.V.P.S. Argeș, în vederea evaluării stării de sănătate și eliberării ulterioare în mediul natural, urmând ca față de tânărul în cauză să fie dispuse măsuri de sancționare contravențională, conform art. 23, alin.1, lit. f din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.Articolele pirotehnice identificate cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar