Începând cu anul 1931, data de 4 octombrie a căpătat semnificația de Zi Mondială a Animalelor, sărbătorirea acesteia având loc pentru prima dată la Berlin, în 1925. Polițiștii Biroului Protecția Animalelor Argeș îndeamnă cetățenii ca, în acest context, să amintim că educația este cel mai eficient mijloc pentru a trăi în armonie cu natura, reprezentată atât de firesc de animale, fie ele domestice sau sălbatice. Omul afectează atât prin acțiuni directe, cât și prin urmările colaterale ale acțiunilor sale, animalele de toate felurile. Astfel rezultă responsabilitatea, morală, dar și legală, a ocrotirii animalelor de către oameni. Gestul unui copil, de a arunca cu o piatră spre un animal cu scopul de a-i face rău este unul care trădează faptul că acel copil, cu mica sa experiență de viață, a fost expus și educat doar spre a nesocoti viața din jurul său. Același copil poate în schimb să observe în societatea din jurul său un gest de ajutare a unui câine sau pisici fără stăpân, pentru ca apoi să îi fie deschisă calea spre ceea ce înseamnă să fii un stăpân de animal responsabil – în esență, ceea ce ar trebui să definească ce însemnă să fii OM. Îndemnul polițiștilor – să dăm exemplu de responsabilitate și omenie față de animale, astfel încât și copiii să ia din aceste gesturi exemple firești ale unui comportament echilibrat și armonios cu vietățile din jurul nostru! Aceste aspecte sunt aduse la cunoștința publicului de către polițiștii argeșeni care, pentru a marca această zi festivă, desfășoară activități de informare a proprietarilor și deținătorilor de animale de companie.Prevederile legale, dar mai ales importanța asigurării condițiilor de bunăstare a animalelor, au fost transmise de polițiștii specializați din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș, în activitățile desfășurate astăzi, pe raza municipiului Pitești.