Acasă / SOCIAL / 5 Decembrie, Ziua Internaţională a Voluntariatului

5 Decembrie, Ziua Internaţională a Voluntariatului

Astăzi vorbim despre ei, despre oamenii al căror timp liber are o însemnătate importantă pentru întreaga comunitate, deoarece în timpul liber, ei salvează vieți și participă la activități cu rol în dezvoltarea unei societăți tot mai sigură.

Voluntarii programului „Salvator din pasiune” din cadrul ISU Argeș ne-au dovedit că sunt oameni dedicați și pășesc alături de noi în misiuni care implică mult curaj, sacrificiu, devotament și stăpânire de sine.Printre cei peste 7.700 de voluntari ai programului la nivel național, peste 400 au fost pregătiți la instituția noastră și ne bucurăm să ducem mai departe motto-ul: „Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă”.Cu prilejul acestei zile, conducerea ISU Argeș, alături de Serviciul Pregărire pentru Interventie și Reziliența Comunității au transmis mulțumiri tuturor voluntarilor pentru exemplul pe care îl dau oamenilor și i-au felicitat pentru activitatea desfășurată, iar pentru câțiva dintre aceștia au acordat și diplome de merit.Pe această cale, felicităm toți voluntarii pentru tot ceea ce fac, ajutându-și semenii.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar