Acasă / EVENIMENT / 536 de ani de la prima atestare documentară a orașul Mioveni

536 de ani de la prima atestare documentară a orașul Mioveni

1a

536 de ani de la prima atestare documentară
 Mioveni – Orașul Tinereții, al Dacia și al Cercetării Nucleare
Orașul Mioveni are o istorie de peste 536 de ani. Prima atestare documentară a fost, aşa cum ne arată izvoarele istorice, în anul 1485. Denumirea sa vine de la un cneaz local, Mihu (Mihov, în slavonă) Mihoveni (Mioveni), făcând referire directă la locuitorii acestei localități.
Manifestările prilejuite de aniversarea a 536 de ani de la prima atestare documentară a orașului automobilului românesc au demarat astăzi, dar sărbătoarea continuă și mâine.
La aceste manifestări, executivul Consiliului Județean Argeș a fost reprezentat de președintele Ion Mînzînă și de vicepreședintele Marius Nicolaescu care au felicitat reprezentanții administrației locale și pe primarul Ion Georgescu pentru exemplul de bune practici în implementarea proiectelor realizate.
Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu: “La mulți ani, Mioveni! La mulți ani, Argeș! Vă urez să fiți sănătoși! Îmi doresc ca în continuare să facem front comun și să depășim împreună toate momentele care vor veni în viitor. Să vă trăiască copiii, să fim sănătoși și încă o dată la mulți ani! Am să invit lângă mine oamenii care mi-au fost alături în perioada de pandemie din anul 2020. Fără dumnealor nu am fi reușit! Îl invit în scenă pe președintele Consiliului Județean Argeș, domnul Ion Mînzînă, pe vicepreședinte Consiliului Județean Argeș Marius Nicolaescu, domnii parlamentari de Argeș Remus Mihalcea și Nicolae Georgescu, primarul orașului Ștefănești, domnul Nicolae Velcea. De asemenea, mulțumesc Consiliului Local Mioveni și colegilor din Primărie”.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a transmis mesajul său locuitorilor orașului Mioveni: “Am străbătut împreună o perioadă grea, dar cel mai important lucru este că astăzi, acum, suntem sănătoși și ne putem bucura împreună de aceste zile de sărbătoare pentru orașul Mioveni, 536 de ani de atestare documentară, un moment important în viața comunității dumneavoastră. Transmit felicitările mele domnului primar Ion Georgescu și Consiliului Local Mioveni pentru tot ceea ce au întreprins în această perioadă, și doresc să vă spun că întotdeauna veți avea în mine un prieten. Dumneavoastră meritați cu prisosință acest lucru, sunteți cel mai tânăr oraș al județului Argeș și vom merge împreună, așa cum ne-am propus, spre viitor”.
 “La mulți ani celui mai tânăr oraș din județul nostru! Vă doresc ca tot ceea ce v-ați propus să se realizeze. Întotdeauna la dumneavoastră sunt cele mai frumoase și cele mai bune spectacole. La mulți ani și distracție plăcută!”, a fost mesajul transmis și de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu.
Președintele Ion Mînzînă a înmânat o plachetă de excelență primarului orașului Mioveni și comunității locale. De asemenea, primarul Ion Georgescu a oferit președintelui Consiliului Județean Argeș un trofeu pentru sprijinul acordat în toată această perioadă.

Pentru momentele artistice, copiii talentați ai orașului Mioveni au urcat pe scena amenajată în Centrul Civic, iar seara a fost încheiată cu spectacolul susținut de Trupa 3 Sud Este și Andra.

La mulți ani, Mioveni!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar