Acasă / EVENIMENT / 62 sancțiuni contravenționale, în valoare de 87.500 lei, pentru furt de lemne

62 sancțiuni contravenționale, în valoare de 87.500 lei, pentru furt de lemne

furt de lemne (2)
În perioada 03-12 februarie a.c., polițiștii argeșeni au desfășurat acțiuni individuale sau împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 87.500 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice și au fost aplicate măsuri complementare de confiscare pentru cantitatea de aproximativ 510 metri cubi de material lemnos (faptic) și 495,36 metri cubi (valoric – aproximativ 172.000 de lei), pentru care nu a putut fi justificată proveniența legală.De asemenea, au fost întocmite și trei dosare penale, conform art. 107 și 109 din Legea 46/2008.Acțiunile vor continua și în perioada următoare.Societate cu activitate în domeniul silvic, sancționată
În data de 14 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, au acționat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale în domeniul deținerii, prelucrării și comercializării de material lemnos, verificând activitatea unui agent comercial cu punct de lucru în comuna Dragoslavele.În urma verificărilor efectuate, s-au constatat diferențe între stocurile scriptice, înregistrate în aplicația S.U.M.A.L. 2.0 și stocurile faptice inventariate la data efectuării controlului.
Ca urmare a abaterii constatate, reprezentantul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar cantitatea de 9,830 m.c. de lemn rotund rășinoase, a cărei valoare este de 2.486,99 de lei, a fost confiscată valoric.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar