Acasă / SOCIAL / 70 de localităţi argeşene fac parte din Federația Naționala a Grupurilor de Acțiune Locală din România

70 de localităţi argeşene fac parte din Federația Naționala a Grupurilor de Acțiune Locală din România

Miercuri, 4 martie, în sala de conferințe a Consiliului Județean Argeș, în prezența prețedintelui Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, și a prefectului județului Argeș, Mihai Oprescu, a avut loc o întâlnire a reprezentanților celor șase Grupuri de Acțiune Locală din județul Argeș cu președintele Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală din România. Scopul acestei întâlniri a fost prezentarea obiectivelor și a noilor oportunități de accesare a fondurilor europene, precum și dezbatarea problemelor cu care se confruntă reprezentanții GAL-urilor.
Președintele Consiliului Județean, Florin Tecău, a sugerat înființarea unui secretariat comun cu instituția prefectului, care să ofere consultanță tehnică și juridică reprezentanților GAL-urilor argeșene.
”Doresc să mulțumesc domnului ministrul al agriculturii, Daniel Constantin, și domnului președinte al FNGAR, pentru deschiderea și susținerea acordată Gal-urilor argeșene. Argeșul se află în prezent între primele locuri din România în privința accesării de fonduri europene prin intermediul GAL-urilor. Îmi doresc ca aceste grupuri de acțiune locală să fie reprezentative pentru județ și pentru țară, iar în viitorul apropiat toate localitățile argeșene să se unească în astfel de asociații. Avem potențial să accesăm cei mai mulți bani europeni prin intermediul acestor programe, iar acest fapt este în primul rând în beneficiul cetățenilor acestui județ” , a declarat președintele C.J. Argeș.

În prezent, în judeţul Argeş sunt constituite un număr de 6 Grupuri de Acţiune Locală din cadrul cărora fac parte 70 de localităţi argeşene, situându-ne astfel printre primele judeţe din ţară ca număr de GAL-uri funcţionale şi localităţi membre ale acestora. Suma totală alocată măsurilor promovate prin GAL-uri argeşene este de17.110.000 euro, iar suma alocată măsurilor lansate până în acest moment este de 7.730.000 euro.

1. Asociaţia GAL GĂVANU-BURDEALOCALITATI COMPONENTE: Bîrla, Buzoieşti, Căldăraru, Corbu, Hîrseşti, Lunca Corbului, Miroşi, Săpata, Sârbii Măgura, Stolnici, Ungheni, Tufeni
2. GAL MUSCELEAN ŞI EUROPEAN
LOCALITATI COMPONENTE: Albeştii de Muscel, Dâmbovicioara, Mioarele, Stoeneşti, Bughea de Jos, Bughea de Sus, Cetăţeni, Dragoslavele, Poienarii de Muscel, Rucăr, Valea Mare Pravăţ, Vălenii – Dâmboviţa
3. GAL FĂGĂRAŞUL DE SUD- ŢINUTUL POSADELOR
LOCALITĂŢI COMPONENTE: Albeştii de Argeş, Arefu, Brăduleţ, Corbeni, Corbi, Cicănesti, Domnesti, Musătesti, Nucsoara, Pietrosani, Runcu, Salătrucu, Tigveni, Valea Danului, Valea Iaşului
4. GAL ŢINUTUL ARGEŞUL DE MIJLOCLOCALITĂŢI COMPONENTE: Mărăcineni, Ştefaneşti, Baiculesti, Balilesti, Budeasa, Ciofrangeni, Cosesti, Malureni, Merisani, Miceşti, Morăreşti, Poienarii de Argeş, Goleşti
5. GRUP DE ACŢIUNE LOCALĂ ,,LUNCA ARGEŞULUI”
LOCALITĂŢI COMPONENTE: Mozăceni, Negraşi, Popeşti, Râca, Recea, Rociu, Slobozia, Ştefan cel Mare, Suseni,Tatarastii de Sus, Teiu, Izvoru
6. GAL “DRUMUL CARELOR”
LOCALITĂŢI COMPONENTE: Topoloveni, Boteni, Beleţi-Negreşti, Bogaţi, Boţeşti, Davideşti, Hartieşti, Hulubeşti,Leordeni, Priboieni, Stalpeni, Vultureşti.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat Boteni (1)

Autoturism răsturnat în afara părții carosabile la Boteni

Accident rutier, autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în comuna Boteni. Intervin pompierii de la ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar