Acasă / EVENIMENT / 944 de persoane legitimate și 686 de autovehicule au fost verificate în ultimele 24 de ore

944 de persoane legitimate și 686 de autovehicule au fost verificate în ultimele 24 de ore

Persoane-verificate-IPJ-Arges1
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimopniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul activităților, au fost legitimate 944 de persoane și au fost verificate 686 de autovehicule.
Ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 484 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 99.000 de lei. Dintre aceste sancțiuni, un total de 443 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 36 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

autovehicule-verificate
Activități preventive desfășurate de polițiști în școli

În ultimele 24 de ore, polițiștii de prevenire argeșeni au marcat 12 prezențe, în 6 unități de învățământ, pentru activități preventive ce au însumat 429 de beneficiari.
Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”, al campaniilor locale „Reconectează-te cu copilul tău!” și „Law iS COOL!”, precum și în baza Programului de prevenire a victimizării minorilor și a Programului „Siguranța minorilor”.
Au fost purtate discuții pe tema consumului și traficului de substanțe psihoactive, a disparițiilor de minori, a prevenirii traficului de persoane, prevenirea violenței în mediul școlar și în afara acestuia, prevenirea agresiunilor sexuale și siguranța online.
Activitățile au fost desfășurate după cum urmează:
polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități după cum urmează: la Școala Gimnazială ,,Tudor Arghezi” Pitești, cu 139 de elevi și 13 cadre didactice; la Școala Gimnazială Cetățeni, cu 45 de elevi și 6 cadre didactice; la Școala Gimnazială ,, Petre Tudose” -structura Tufanu, din Mălureni, cu 24 de elevi și 2 cadre didactice; la Colegiul Național Pedagogic ,,Carol I” Câmpulung, cu 99 de elevi și 4 cadre didactice; la Seminarul Teologic Ortodox ,,Iustin Patriarhul” Câmpulung, cu 46 elevi și 2 cadre didactice.
polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități la Liceul Teoretic ,, Ion Cantacuzino” din Pitești, unde au purtat activități cu un total de 62 de beneficiari. Activitățile polițiștilor argeșeni au ca scop prevenirea victimizării, precum și a săvârșirii de fapte ce contravin normelor legale, prin educarea tinerei generații.

Autostrada-A1-București-Pitești

Trafic rutier mai sigur – obiectiv al activităților desfășurate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
În cele 24 de ore, polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică în 74 de filtre rutiere. În aceste acțiuni au fost efectuate și 218 testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat aproape 450 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 95.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 20 de certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 87 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar în 5 situații, viteza cu care au fost înregistrați conducătorii auto la momentul depistării a fost cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală, fapt pentru care a fost aplicătă măsura complementară implicită, de reținere a permisului de conducere și suspendare a dreptului de a conduce.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

talharie-costesti-3

Bărbat reținut de polițiști pentru violență în familie

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar