Acasă / EVENIMENT / Agresat de fratele şi nepotul său pentru un pământ lăsat moștenire

Agresat de fratele şi nepotul său pentru un pământ lăsat moștenire

„În seara zilei de 16 iunie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o stare conflictuală pe raza comunei Mioarele, în urma căreia un bărbat a suferit leziuni. La fața locului au intervenit, pentru primele măsuri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hârtiești, stabilind preliminar că un bărbat de 41 de ani, ar fi fost implicat într-un conflict, pe fondul unei stări conflictuale existente, cu fratele acestuia, de 52 de ani, precum și cu fiul celui din urmă, împrejurare în care a suferit leziuni, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital. De asemenea, și bărbatul de 52 de ani s-a deplasat la spital, pentru îngrijiri. În urma evaluării medicale a leziunilor victimei, precum și a cercetărilor cu privire la modalitatea de săvârșire a faptei, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie sub forma tentativei la omor și loviri sau alte violențe, în care cercetările sunt desfășurate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș.

tentativa-omor

În cursul nopții precedente, de 16 spre 17 iunie, procurorul împreună cu polițiștii au desfășurat activități de cercetare penală în vederea stabilirii situației de fapt, administrării de probatoriu și parcurgerii etapelor procesuale impuse de aspectele rezultate din cercetări. După administrarea probatoriului, în dimineața zilei de 17 iunie, bărbatul de 52 de ani și bărbatul de 24 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale sau dispunerea unor măsuri preventive, reprezintă etape și activități de urmărire penală, reglementate de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, activități ce nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis, luni, IPJ Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minoră de 13 ani, dispărută! (2)

Minoră de 13 ani, dispărută!

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni desfășoară cercetări, în urma sesizării, primite astăzi, 22 noiembrie, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar